Putin concediuRedactorul șef al postului de televiziune „Rain” (Dojdi) Mihail Zîgar a prezentat la Berlin cartea sa, în care explica transformarea președintelui rus din politician libera în lider autoritar.

Moscova, 2004. La o recepție în cinstea Zilei Aparatorului Patriei, președintele Vladimir Putin toată noaptea s-a șuşotit într-un colț cu șeful de atunci al FSB, Nikolai Patrușev. În dimineața următoare, Puitn l-a convocat pe premierul Mihail Kasianov și i-a cerut să demisioneze.

Putin ar fi aflat că premierul a fost implicat într-o conspirație organizată cu scopul sabotarii alegerilor prezidențiale. De asemenea, aşa cum i-a explicat Putin lui Kasianov, în conspirație era implicat și cancelarul austriac Wolfgang Schuessel. Demisia lui Kasianov a fost anunțata în aceeași zi.

Despre acest lucru și alte cazuri din viața politică a elitei rusești, povesteste redactorul sef al postului de televiziune „Rain”, Mihail Zîgar în cartea sa „Endspiel – die Metamorphosen des Wladimir Putin” („Sfârșitul jocului: metamorfoza lui Vladimir Putin”), care a fost lansata marți la Berlin.

„Putin nu are niciun plan”

La baza cartii sunt numeroase interviuri personale cu persoane care, în ultimii 15 ani, au făcut parte din cercul interior al lui Vladimir Putin.
Ascensiunea lui Putin la statutul de lider autoritar, autorul o descrie ca pe un lanț de accidente și dezamăgiri ale lui Putin. Punctul său de vedere se opune atât modului în care Puitn este descris de presa occidentală, care îl face pe acesta papusar viclean, pana la strălucitoarea și sincera laudă a mass-mediei de stat din Rusia.

zigar„Putin nu este un strateg, el nu are vreun plan,” – subliniază Zîgar.
Putin este asemenea unui actor care cauta recunoașterea. Autorul povestește cum, la începutul primului său mandat, președintele rus încearcă să-i seducă pe politicienii occidentali. Pentru premierul britanic Tony Blair a aranjat un spectacol de lux la opera rusa, iar pe omologul său american George W. Bush a incercat sa-l atinga la suflet cu povestea cruciulitei sale. În cadrul întrevederii cu Bush, Putin a povestit cum cruciulita sa a fost singurul obiect care a supravietuit incendiului de la dacha (vila) lui de langa St. Petersburg.

„Isteria și paranoia”

Autorul sustine ca Putin a transmis în mod repetat conducerii NATO mesajul ca Rusia dorește să adere la Alianță. Președintele rus aștepta o invitație specială, ceea ce ar fi oferit un avantaj Rusiei in fata altor candidati la aderare. Dar invitația nu a mai venit.

„A fost o lovitură grea pentru Putin – a spus la prezentarea cărții Zîgar. Și, în opinia mea, a fost o greșeală gravă a NATO”.

Din acel moment a început transformarea lui Putin, care a început să se răzbune pe cei care l-au respins, a declarat jurnalistul.
Autorul cartii este departe de a gasi scuze elitelor ruse. Mai mult decât atât, el vrea să arate cum  autoritățile ruse au ajuns sa imbratiseze viziunea agresiva despre lume, care in final a dus la războiul din estul Ucrainei și la acțiunea militară rusă în Siria.

„Majoritatea germanilor care cred că îl înţeleg pe Putin, ar fi surprinsi de isteria și paranoia care domină în Rusia,” – spune Zîgar.

În centrul cărții sale este descrisa în detaliu transformarea președintelui rus din politicianul liberal și pro-occidental de la începutul anilor 2000 in liderului autoritar de astazi: din „Putin Lionheart” în „Putin cel Groaznoic si Sfant”.

Zîgar nu l-a intervievat pe Putin, dar a vorbit cu 19 figuri-cheie din anturajul președintelui rus. Printre acestea – ideologul-șef, Vladislav Surkov, premierul Dmitri Medvedev, adversarii Alexei Navalnîi și fostul președinte georgian Mihail Saakașvili.

„Cetatea asediată”

Constatarile la care ajunge autorul „Endspiel” sunt mai degrabă pesimiste. În ochii lui Putin și apropiatilor sai, Rusia este o „cetate asediată”, scrie Zîgar. Această logică explica începutul operațiunii militare a Rusiei în Siria, care este vazuta ca un sprijin pentru președintele Siriei, Bashar Assad, în lupta cu opoziția.racheta Kalibr

Assad spera în susținerea lui Putin inca din 2008, dupa scurta campanie militara a Rusiei în pro-occidentala Georgie, spune Zîgar, care a reușit să-l intervieveze pe liderul sirian. „Acum, aceste speranțe au fost îndeplinite”, – spune autorul.

El crede că frăția de arme dintre Putin și Assad se bazează pe credința lor comună ca orice concesie facuta Occidentului va duce la prăbușirea lor. Orice protest al populației, în acest caz, este văzut ca o agresiune orchestrata de Occident, explica Mihail Zîgar.

Și dacă cineva in Rusia va încerca vreodată să conteste puterea lui Putin, acesta nu va acționa ca ex-președintele Hosni Mubarak sau fostul lider ucrainean Viktor Ianukovici. În această situație, „Putin se va comporta ca Assad”, crede jurnalistul rus.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Carte: De la „Putin Inimă de Leu” la „Putin cel Groaznic şi Sfânt”

  1. yehudy spune:

    draga ivan, este adevarat ca „rachete de mare precizie” lansate de rusia au cazut in iran in loc sa loveasca in siria?
    draga ivan, armata rusa chiar este periculoasa, pentru aliatii rusiei:)
    „mareata corabia, mandru carmaciul”:)

    mai ramane ca turcia sa nu mai importe gace din rusia:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top