Președintele Donald Trump intenționează marți să aibă o conversație telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, potrivit programului președintelui SUA, afișat de serviciul de presă al Casei Albe.

Conversația lui Trump cu Putin, care va fi a treia de la inaugurarea liderului Statelor Unite, este programată pentru 12:30 ora locală. Agenda conversației nu se cunoaște oficial. Cu toate acestea, o sursă Reuters în administrația americană a spus că, cel mai probabil, în cursul conversației se va discuta problema Siriei.

La începutul lunii martie, secretarul de presă al lui Putin a declarat că prima întâlnire personală între Putin și Trump ar putea avea loc la summit-ul G20, care va avea loc în Germania.

Putin și Trump au mai comunicat prin telefon. De exemplu, anul trecut, liderul rus l-a felicitat pe omologul american pentru victoria în alegerile din noiembrie. Pe 28 ianuarie, conversația dintre ei a fost dedicată soluționării conflictului din Siria și luptei împotriva grupului extremist „Statul Islamic“ (ISIS).

Următoarea conversație între președinții a avut loc pe 4 aprilie, când Trump a exprimat condoleanțe dupa atacul terorist din metroul din Sankt-Petersburg.

Ultima conversație dintre președinții Rusiei și SUA a avut loc înainte ca armata americana sa lanseze atacul cu rachete asupra bazei aeriene Shayrat din Siria. Putin a catalogat la vremea respectiva aceasta acțiune drept ”agresiune militară a SUA”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Casa Albă a anunțat pentru azi o convorbire telefonică între Trump și Putin

  1. bogdan spune:

    Minune frate ! De cand ii curgeau balele piticului dupa asa ceva ! Toti liderii importanti din lume s-au intalnit cu Blondul numai el Marele godac de la Rasarit nu a primit nici drept de apel telefonic ! Cred ca discutia va fi scurta !

    Blondul : Piticule trebuie sa pleci din Crimeea ca daca nu te ard in continuare !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi scoate benevol trupele din Donbas si toti mercenarii ca daca nu bag armament de ultima generatie in armata Ucraineana si tot pleaca dar in camioane Tip 200 !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi ca trebuie sa bagi ceva bani sa repari ce ai stricat in Ucraina daca vrei sa tai din sanctiuni !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Sa nu mai aud ca intervii in alegerile din Europa ca te-am ars – ai inteles ?
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi ca in Siria iti mai dau un an sa rezolvi problemele sa-l cureti pe Assad si s-o stergi si de acolo altfel iti trimit cateva sute de Tomahawkuri in cap si rezolv eu !
    Piticul : N teles sa traiti…pauza lunga……mai aveti vreo cerere ?
    Blondul : Taci dreaku ! Ma gandesc ! Nu-mi mai vine nimic in minte ! Aaaa : schimba-l dracului pe Lavrov ca ma depaseste la minciuni !
    N teles sa traiti !
    Injuraturile din off biiip !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top