dolariȚările în curs de dezvoltare, inclusiv Rusia și China, au expatriat circa 12 trilioane de dolari până la sfârșitul anului 2014, din care 1,3 trilioane $ – din Rusia, conform unui studiu realizat de profesorul James Henry de la Universitatea Columbia, potrivit The Guardian.

Studiul a fost realizat pe parcursul ultimelor 18 luni pe baza datelor oficiale ale organizațiilor internaționale, în special FMI și ONU.

Potrivit cercetătorului, din China (inclusiv Hong Kong și Macao) au fost retrase în offshore-uri 1,2 trilioane $. Și Malaezia, Thailanda și Indonezia ocupa locuri importante pe lista țărilor cu cea mai mare rata de expatriere de capitaluri.

Henry a declarat ca cercetarea lui a arătat că motivația pentru aceste miscari de fonduri în offshore nu este doar evaziunea fiscală. Potrivit lui, și criminalii și funcționarii corupți sunt utilizatori de companii offshore.

„Este ca o scena dintr-un bar din Star Wars: spune Henry – „Într-un colț – evazionistii, în celălalt – dealeri de arme, în al treilea – funcționarii corupți și cei care folosesc companiile offshore pentru spălare de bani sau fraudă”.

El a spus că, în calitate de „paradisuri fiscale” sunt alese nu numai locurile exotice, cum ar fi insulele Cayman, în care vă puteți ascunde în mod eficient capitalul, dar, de asemenea, unele state americane, cum ar fi Delaware, unde investitorii străini au posibilitatea de a deschide o companie fără a indica proprietarul final.

În 2012, Henry a declarat că din 1990, din Rusia, au fostr retrase 798 miliarde $ în offshore.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top