Kremlinul a declarat joi că este ‘inadmisibil’ ca autorităţile ruse să fie făcute responsabile de otrăvirea în martie, la Salisbury, în sud-vestul Angliei, a fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, reacţia Moscovei intervenind după ce secretarul de stat britanic pentru securitate, Ben Wallace, a afirmat că, în ultimă instanţă, preşedintele Vladimir Putin este vinovat de acest caz, întrucât el conduce statul rus, potrivit France Presse.

‘Orice fel de acuzaţii vizând puterea rusă sunt pentru noi inadmisibile’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ‘Nici înaltele autorităţi ale Rusiei, nici responsabili de rang mai mic (…) nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat la Salisbury’, a subliniat el, citat de agrepres.ro.

Londra a apreciat joi că preşedintele rus Vladimir Putin este, în ultimă instanţă, responsabil pentru otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale cu agent neurotoxic Noviciok. Cu o zi în urmă, premierul britanic Theresa May a afirmat în faţa parlamentului că atacul a fost comis de doi ‘ofiţeri’ ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), dar că decizia otrăvirii celor doi a fost luată la un nivel mai superior, mai sus de GRU.

‘Noi am declarat în repetate rânduri şi o putem confirma încă o dată: Rusia nu a avut niciodată şi nu are nimic de-a face cu evenimentele de la Salisbury. Rusia nu este implicată deloc’, a insistat Peskov.

Poliţia britanică a anunţat miercuri că a lansat mandate de arestare pe numele a doi cetăţeni ruşi suspectaţi că ar avea legătură cu cazul otrăvirii celor doi Skripal şi a dat publicităţii fotografiile lor.

‘Pentru a verifica identitatea lor, pentru a avea un temei juridic de a face aceasta, avem nevoie de o cerere oficială din partea britanică’, a spus Peskov. ‘Declaraţiile în parlament nu înlocuiesc şi nu pot înlocui o astfel de cerere’, a adăugat el.

Joi, ambasadorul Marii Britanii la Moscova, Laurie Bristow, a fost convocat la Ministerul de Externe rus, unde i-a fost comunicată solicitarea ca Londra să pună la dispoziţia părţii ruse amprentele digitale ale celor doi presupuşi agenţi GRU, a comunicat agenţia rusă oficială de presă TASS. Ambasadorul britanic ar fi respins cererea formulată de Moscova

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Cazul Skripal: Kremlinul neagă și consideră ”inadmisibile” acuzaţiile Londrei

  1. bogdan spune:

    Por-cilor le face placere sa se afunde din ce in ce mai mult in mocirla…pana la urma vor intra de tot si se vor ineca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top