putin hitler„Dacă Rusia nu ar fi alipit Crimeea, SUA și aliații săi occidentali ar fi găsit un alt motiv pentru impunerea de sancțiuni și izolarea țării noastre„, declara Vladimir Putin în discursul său recent din fata Adunării Federale. Tot din repertoriul său: Dacă bunica ar fi avut organe genitale masculine, ar fi bunic„, a spus Vladimir Putin in timpul unei conferinte de presă la Milano, care a avut loc cu o luna si jumatate in urma.

Pe de o parte, președintele rus dovedeşte un dispreț șocant pentru modul subjunctiv în politică. Pe de altă parte, acest lucru nu-l împiedică să folosească acelasi mod SUBJUNCTIV pentru a descrie realitatea geopolitică in raport cu țara sa, sustine Valerii Fedotov, politician de opozitie rus, fost membru al partidului putinist Edinaya Rossia.

„Putin vorbeste despre confruntarea cu toata lumea, războiul de exterminare, nevoia de supraviețuire, despre circumstanțe necondiționate, care nu pot fi schimbate si, prin urmare, toata ţara trebuie să-și schimbe atitudinea. Rusilor li se recomanda să perceapă criza ca pe o oportunitate, dificultățile economice ca pe o sansa de creștere, sa se bazeze pe forța spiritului în absența resurselor materiale. Iar toate dificultățile cauzate de situația internațională tensionată sa fi privite ca un dat de la sine”, scrie opozantul rus.

Valeri Fedotov

Valerii Fedotov

Dar, sa ne amintim. Chiar la începutul acestui an, Rusia avea cu Occidentul relatii daca nu cordiale, cu siguranță erau de parteneriat sănătos. SUA și Europa înghițeau” fara prea mari comentarii toate evenimentele politice criticabile din Rusia: al treilea mandat pentru Putin, alegerile nedemocratice, reprimarea violentă a protestelor, procesele politice și deținuți politici, interdicția de facto a întrunirilor publice, închiderea mass-media independenta, prigoana minorităților sexuale etc.

Nimeni nu era deranjat la Washington, Londra, Paris sau Berlin de faptul ca la Moscova se scuipa pe valorile occidentale. Și chiar războiul din Georgia din 2008, unde era evidenta ciocnirea celor doua „zone de influență” – rusa si  americananu a afectat prea tare relatiile dintre SUA si Rusia, afirma Fedotov.

Nimeni nu a contestat dreptul Moscovei de a influența politica ucraineană: sprijinirea forțelor proruse, discreditarea Maidanului, adapostirea zecilor de fugari corupti din anturajul lui Ianukovici, precum si a membrilor trupelor Berkut, patati de sangele civililor varsat pe strazile Kievului.

Lumea a mentinut relațiile pragmatice cu Rusia exact pana in  momentul în care Rusia a anexat Crimeea. Da, Crimeea este de o importanță fundamentală pentru ideologia și istoria rusă, dar practica ocuparii si anexarii de teritorii străine prin forță este la fel de crucială si pentru istoria și ideologia europeana și occidentala. După al doilea război mondial aceasta practica a fost un tabu. Chiar și Kosovo, la care Kremlinului ii place sa faca deseori trimitere, nu a fost lasata să se uneasca cu Albania în ciuda voinței poporului kosovar. De aceea Occidentul a iertat Rusiei recunoaștere (fără anexare) Abhaziei și Osetiei de Sud”, scrie opozantul rus.

Lupta pentru sfere de influență, intervențiile brutale în politica internă a altui stat, sprijinirea fatisa a unor forte politice, inclusiv militara, așa cum face astăzi Rusia în Donbass, lovituri de stat și revoluții, referendumuri separatiste, recunoașterea sau nerecunoașterea unor formațiunilor statale autoproclamate totul face parte din practica politicii internationale. Sunt niste lupte fara reguli, dar în cadrul unor linii directoare, afirma Valerii Fedotov.

Insa anexarea teritoriul unui stat, indiferent de motivele declarate…, nimeni in Europa nu a păcătuit asa de la Hitler incoace. Pe interzicerea unor astfel de actiuni s-a construit întregul sistem de securitate mondiala și lumea percepe distrugerea acestui sistem ca fiind o lansare a mecanismului războiului global.

Prin urmare, izolarea și sancțiunile impotriva Rusia nu sunt un dat, ci o consecință a politicii lui Putin, mai crede Fedotov.

Romanii antici spuneau ca dacă vrei pace pregăteste-te pentru război”. Ce se întâmplă în Rusia acum arata a pregătiri de război. Intrebarea este, se pregateste pentru ca vrea pace?

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top