erdoganPreședintele turc Recep Tayyip Erdogan se așteaptă ca discuțiile pe care le va avea săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin să deschidă „o nouă pagină” în relațiile bilaterale, relatează Reuters, care citează un interviu al liderului de la Ankara publicat duminică de agenția rusă de știri TASS.

„Va fi o vizită istorică. Un nou început. La discuțiile cu prietenul meu Vladimir (Putin), cred că va fi deschisă o nouă pagină în relațiile noastre bilaterale. Țările noastre au multe lucruri de făcut împreună”, a spus Erdogan.

El va efectua marți o vizită la Sankt-Petersburg, unde se va întâlni cu președintele Putin.

Cei doi lideri ar urma să discute despre problema ridicării embargoului rusesc asupra produselor alimentare, reluarea zborurilor charter, construcția gazoductului Turkish Stream și situația din Siria.

Relațiile dintre cele două țări au fost extrem de tensionate, fiind afectate de doborârea unui bombardier rusesc Su-24 de către aviația turcă la granița cu Siria în noiembrie anul trecut.

La 29 iunie, Putin și Erdogan au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au convenit să ia măsuri pentru normalizarea relațiilor dintre țările lor, precum și asupra unei întâlniri personale.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to Ce așteptări are Erdogan de la întâlnirea cu Putin?

  1. putin spune:

    Ca si cum Erdogan ar fi paznicul secretelor NATO! 🙂 Trolisorii rusi uita ca Turcia a re nevoie de bani. Pentru asta apeleaza la rusi. Are nevoie de stabilitate, pentru asta va continua sa ramana in NATO. Jocul la doua capete e o traditie turca. Dar de, problemele altora, bucuria prostilor…pardon, trolilor.

  2. Otilia spune:

    Erdogan, va pune pe masa rusilor toate secretele din Nato drept recompensa. Apoi iesirea Turciei din Nato si trecere libera spre occident a celor trei milioane de emigranti. Va fi o toamna foarte ferbinte pentru Europa.

    • Clau spune:

      pasarea malai viseaza si rusul kkt manaca… Otlia tu realizezi ca esti doar o simpla „pasare ruseasca”??? Visezi si intre timp mananci kkt?

    • putin spune:

      Asteptam sa ne reciti o poezie in care sa-l preaslavesti pe Putina! Hai, ca sti cateva. Ce mandra erai tu cand scriai pe stadioane traiasca coministul. Sau cand vorbeai de „sutele de valize atomice” la coada la paine cu celelalte babe. Cum intindeai tu cu mandrie proletara cartela de lapte! 🙂

    • Zorg spune:

      Cum ai aflat asta?! Din gură’n gură până’n cur la taxatoare?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top