Pentru a înțelege diferența dintre realismul american și cel ruso-chinez, este momentul ca comunitatea internaționaă să acorde atenție „rețelei de lagăre de concentrare” din China, „furturilor teritoriale” și acțiunilor militare rusești din Siria, ne invită Washington Examiner. Potrivit autorului, sprijinul Moscovei pentru regimurile imorale arată că, dacă Rusia și China vor ajunge să influențeze în mod activ ordinea mondială actuală, toată umanitatea este amenințată de o catastrofă.

În 2018, „lumea a devenit mai bună ca niciodată”, scrie Tom Rogan pe paginile Washington Examiner. Potrivit autorului, datorită în cea mai mare parte capitalismului american, avem acces la avantajele și beneficiile generate de tehnologii în continuă dezvoltare, care ne fac viața mai fericită și mai sănătoasă și putem trăi în prosperitate fără războaie pe scară largă așa cum a fost în secolul al XX-lea.

În același timp, acțiunile autorităților venezuele și saudite ne arată că pentru unii lumea este „posomorâtă și plină de orori”, iar promovarea acestor regimuri de către Rusia și China vorbește despre „indiferența lor completă față de interesele umane de bază”, subliniază articolul.

Acest lucru indică o diferență enormă între doctrinele de politică externă ale Chinei și Rusiei, pe de o parte, și ale Americii, pe de altă parte.

„Și deși ne străduim să schimbăm lumea în bine, realiștii din sfera politicii externe ar trebui să o recunoască așa cum este. Acest lucru este necesar, deoarece altfel riscăm să generăm o politică care va dăuna intereselor cetățenilor noștri și va face lumea mai periculoasă”.

Creatorii politicilor publice trebuie să caute în mod constant un echilibru între interesele umane și „promovarea pe termen lung a intereselor naționale și aliate”, iar cel mai bun exemplu al unui asemenea echilibru este cea mai buna alianța pe plan internațional – NATO, notează Washington Examiner.

Desigur, uneori realismul necesită colaborarea cu „personalități neplăcute” pentru a obține rezultatele dorite pe termen lung, explică autorul și dă ca exemplu relațiile strategice dintre Statele Unite și Arabia Saudită.

„Siguranța americană, stabilitatea regională, atenuarea suferinței yemenitilor  – toate acestea dau greutate realismului etic al Statelor Unite. Combinația unor astfel de interese în schimbare face ca politica americană în Arabia Saudită sa fie o alegere morală”, subliniază articolul.

Desigur, asa cum SUA au interese în Arabia Saudită, China și Rusia au propriile lor interese importante la Caracas, principalul interes fiind menținerea puterii în mâinile președintelui Nicolas Maduro, care acționează ca o „contragreutate regională” față de inamicul comun al Chinei și Rusiei. În plus, liderul venezuelean este un aliat important în problema exporturilor de petrol: „petrolul venezuelean este necesar economiei chineze, iar Rusia are nevoie de influența Caracasului la OPEC, pentru a-și susține strategia de cote”, explică Washington Examiner.

Cu toate acestea, dacă America, în opinia autorului, creează un „echilibru între interese și politici bazate pe realism”, atunci China și Rusia acționează total diferit. Dacă analizăm relația lor cu Venezuela, atunci nici Rusia, nici China „nu sunt interesate să-l forțeze pe Maduro să aduca mai multa moralitate in conducerea sa”: „Dimpotrivă, Xi și Putin sunt fericiți să privească poporul venezuelean cerșind și prostituindu-se. Și se vor bucura de această situație, cât timp Maduro face ceea ce ei vor”.

Nu mai puțin important este faptul că autoritățile din Rusia și China  nu își ascund indiferența egoistă față de umanitate. Săptămâna trecută, Putin a întins covorul roșu în fața lui Maduro, care a venit la Moscova pentru a cerși investiții. Și propunerile lui Putin de colaborare cu Arabia Saudită tot se bazează pe principiul imoralității absolute. În luna septembrie, Maduro a fost primit frumos și în China. Nici administrația rusă, nici cea chineză nu au încercat vreodata să îi îndemne să atenueze suferințele poporului venezuelean, scrie Washington Examiner.

Putina recurs în mod previzibil la ștampilele uzate din enciclopedia KGB: „Susținem eforturile dvs. pentru realizarea consensului social și toate acțiunile dvs. menite să normalizeze relațiile cu opoziția”, a declarat președintele rus la întâlnirea cu Nicolas Maduro.

Fără îndoială, Putin își dă seama că eforturile lui Maduro nu au nimic în comun cu normalizarea relațiilor, ci sunt îndreptate exclusiv spre suprimarea opoziției”. Cu toate acestea, Putin este de asemenea conștient de faptul că cuvintele sale ajută Rusia să țese pânza propagandistică.

Comunitatea internațională trebuie să realizeze acest lucru și să vadă diferența dintre realismul american și cel ruso-chinez, că doctrinele lor nu au nimic în comun, subliniază articolul.

Potrivit autorului, „rețeaua chineză de lagăre de concentrare”, precum și „furtul de teritorii”, acțiunile militare ale Rusiei în Siria, precum și „aventurile crimelor la comandă”, sunt dovada diferenței fundamentale a acestor doctrine. Prin urmare, dacă realismul chinez și rusesc vor veni să înlocuiască realismul ordinii mondiale conduse de Statele Unite, vom avea în cele din urmă „o catastrofă pentru întreaga omenire”, avertizează Washington Examiner.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,83 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Ce înseamnă o lume dominată de Rusia și China?

  1. mocanu dan spune:

    O lume dominata de MOSKOVIA inseamna sclavie.O lume dominata de China inseamna exterminare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top