transnistria parada militaraPomenirea tot mai frecventă de către propaganda Kremlinului a termenului Novorossiya (Rusia Noua) – în cazul teritoriilor separatiste din Ucraina – termen relansat chiar de Putin însuşi, sunt aluzii ale unor intenţii care nu aduc nimic bun pentru stabilitatea din regiune (Ucraina-Moldova-Caucaz), consideră analiştii Foreign Policy.

Corespondentul publicaţiei povesteste că, în urmă cu câteva zile, fiind la Odessa, a întrebat pe unul dintre organizatorii mișcării Antimaydan”, Igor Kvasnyuk, care este scopul ucrainenilor prorusi: separarea de Ucraina? Aderarea la Rusia?

Nu, a explicat Kvasnyuk, pentru regiunile din Ucraina orientate spre Rusia va fi mult mai logic să se unească într-o țară nouă o țară pe care el a numit-o Novorossiya„, scrie autorul. Cu o populație de 20 de milioane de locuitori, resurse şi industrie, după toate standardele europene este o țară de dimensiune potrivită spune Kvasnyuk.

Cuvântul Novorossiya” este bine cunoscut istoricilor. Așa a denumit Rusia Ţaristă teritoriile cucerite de la Imperiul Otoman din bazinul Marii Negre începând cu secolul al XVIII-lea.

Mecanismul era simplu. Cucereşti sau ocupi, redenumesti, apoi pretinzi ca este pamantul tau „stramosesc” (la fel a facut Rusia cu zona rasariteana a Principatului Moldovei, pe care dupa ce a anexat-o în 1812, a redenumit-o Bessarabya, termen utilizat pana si astazi de nationalistii rusi care sustin ca Republica Moldova este pamant rusesc n.r.).

În conversația cu Kvasnyuk am auzit prima dată acest termen uitat, aplicat la un scenariu concret de construcție statală în secolul XXI scrie editorialistul Foreign Policy, afirmând că pe 17 aprilie, Vladimir Putin a început brusc să vorbească despre Novorossyia în timpul discursului său televizat prilejuit de anexarea Crimeei.

Foreign Policy susţine că Rusia a făcut câteva repetiţii pentru varianta Novorossiya,” dar la o scară mai mică – Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria.

harta Novorossia

Astfel, spre exemplu, Moscova folosește Transnistria pentru a crea tot felul de probleme Republicii Moldova, cu scopul menţinerii acestui stat în sfera sa de influenţă. Rusia permite transnistrenilor să descarce cat gaz doresc  din conducta care merge spre Moldova, contravaloarea gazului extras fiind trecuta in contul Guvernului de la Chisinau, care de jure este stapan peste regiune.

Cu toate acestea, pentru Novorossyia astfel de trucuri nu vor fi necesare. Formarea acestui nou stat ar reprezenta o putrenica lovitura la adresa Ucrainei, care astfel se va vedea cu populaţia şi economia înjumătăţite. Ce va rămâne va pierde orice acces la mare și la cea mai mare parte a industriei grele” – spune jurnalistul.

Noul stat va include şi Transnistria (vezi harta).

Teoretic, se poate presupune Rusia ar prefera să ofere independenţă Novorossyei, dar sub controlul de facto al oligarhilor prieteni ai Kremlinului.

În orice caz, această idee seduce nu numai pe aşa-zişii „omuleti verzi din estul Ucrainei recunoaște autorul . La începutul acestei săptămâni, activiștii pro-rusi au anunțat crearea Republicii Populare Odessaacesta ar putea fi primul pas spre realizarea ideii de Novorossya.

Totuşi, noua formațiune este inca mai degrabă un produs de pe Internet, decât o realitate politică.

Kvasnyuk consideră că o asocierea prea strânsă cu Rusia nu este recomandata: este suficient să fim prieteni buni cu Moscova. În cazul în care Kievul va avea ceva de comentat, e nevoie doar sa strigi și Moscova va trimite pacificatorii.”

„Şi de ce nu. Istoria recentp ne arata ca acest lucru deja s-a întâmplat?” – conchide jurnalistul Foreign Policy.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top