gazprom lichefiatUniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze naturale şi, de asemenea, să limiteze utilizarea lor de către consumatorii industriali, în cadrul unui pachet de măsuri de urgenţă destinat să protejeze aprovizionarea cu energie a consumatorilor casnici pe perioada iernii, a declarat, pentru Reuters, o sursă comunitară, în condiţiile în care Europa se pregăteşte de o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, în contextul crizei din Ucraina.

Rusia este responsabilă pentru o treime din consumul UE de petrol, cărbune şi gaze naturale. În schimb, primeşte 250 de miliarde de dolari pe an, adică aproximativ două treimi din veniturile guvernamentale. Anul trecut, grupul rus Gazprom a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi, din care jumătate a ajuns în Europa via Ucraina.

Săptămâna trecută, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că Kievul este la curent cu planuri ale Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă, însă oficialii de la Moscova au declarat că livrările vor continua, indiferent de situaţia politică.

Problema în cazul unei posibile întreruperi a livrărilor de gaze naturale ruseşti este că reţeaua de conducte din Europa continentală a fost construită din Est spre Vest, pentru a putea importa gaze din Rusia. Navele pot transporta gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar, Algeria şi Europa via porturile din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, însă, cumpărătorii europeni deseori revând aceste cargouri peste hotare la preţuri mai mari decât cele pe care le primesc pe piaţa domestică.

O sursă din interiorul Comisiei Europene a declarat, pentru Reuters, că executivul comunitar analizează posibilitatea interzicerii practicii revânzării gazelor naturale lichefiate pentru a consolida rezervele.

„Pe termen scurt, suntem îngrijoraţi cu privire la aprovizionarea Europei de Sud-Est în timpul iernii”, a declarat sursa. Cea mai bună speranţă a noastră în cazul unei întreruperi a livrărilor este măsura de urgenţă 994/2010, care împiedică ieşirea GNL din Europa şi, de asemenea, limitează utilizarea gazului de către consumatorii industriali, pentru a-i proteja pe consumatorii casnici”, a adăugat sursa.

Însă, reducerea consumului industrial ar afecta o economie europeană şi aşa slăbită, în timp ce interzicerea companiilor de utilităţi să-şi vândă peste hotare gazele naturale lichefiate le-ar afecta profiturile. Companiile de utilităţi au început deja să se pregătească pentru o posibilă întrerupere a livrărilor ruseşti prin injectarea de gaze în depozite şi, ca urmare, facilităţile de stocare din regiune sunt umplute în proporţie de 90%, sau 70 miliarde de metri cubi, echivalentul a 15% din consumul anual al Europei.

Companiile energetice europene ar putea utiliza mai mult cărbune, piaţa este supra-aprovizionată, ca urmare a scăderii cererii din Asia şi a faptului că producătorii americani de cărbune caută noi cumpărători. Toate acestea au făcut ca preţul cărbunelui să scadă cu 40% în ultimii trei ani. Din nou, problema este infrastructura. Mari părţi din Europa Centrală şi de Est se bazează pe încălzirea centralizată pe bază de gaze naturale, ceea ce înseamnă că utilizarea cărbunelui pentru a produce electricitate nu va ajuta la încălzirea gospodăriilor în timpul iernii.

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a declarat, săptămâna trecută, că executivul comunitar pregăteşte o analiză pentru summitul UE din octombrie, cu privire la consecinţele care ar putea apărea în cel mai rău caz posibil, respectiv o întrerupere totală a livrărilor de gaz din Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top