UEComisia Europeană în luna aprilie este gata să anunțe prezentarea propunerii legislative privind liberalizarea vizelor pentru Ucraina, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o întâlnire la Bruxelles cu președintele Ucrainei Petro Poroșenko și șeful Consiliului European, Donald Tusk.

„Ucraina în ultimele zile și chiar ore a făcut reforme enorme care sunt asociate cu aprobarea Legii cu privire la declarația electronică, precum și numirea membrilor Agenției Anticorupție. Aceste măsuri vor permite Comisiei Europene să prezinte propuneri privind liberalizarea regimului de vize în luna aprilie” – a spus Juncker.

Tusk a menționat, la rândul său, că Ucraina a îndeplinit măsurile suplimentare necesare pentru liberalizarea regimului de vize.

De asemenea, el a spus că speră la o rezolvare rapidă a crizei politice din Ucraina, „care va continua reformele pe care ucrainenii le așteaptă”.

Votarea în Consiliul UE pentru abolirea vizelor pe termen scurt pentru ucraineni va fi efectuata dupa principiul „majoritatii calificate”. Acest lucru înseamnă că regimul fara vizei pentru ucraineni nu va putea fi blocat daca exista opozitiei a cel mult trei țări membre UE.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top