Yakunin PutinMotivul demisiei lui Vladimir Yakunin de la şefia „Căilor Ferate Ruse” (CFRus) ar putea fi poziția sa privind subvențiile pentru companie: în ajunul demisiei, el a refuzat sa reduca cheltuielile CFRus, au aflat jurnaliștii „Vedomosti”.

Căile Ferate Ruse este singura companie de stat „grav” dependenta de subvențiile de stat, a declarat ziarului un oficial CFRus, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Aflată intr-o situatie grava, cu venituri subţiate în timpul crizei, Căile Ferate s-au dovedit a fi „o problemă sistemică pentru bugetul federal”. Când Yakunin a fost rugat sa reduca costurile, el a protestat și a amenintat că părăseste compania. La aceasta „amenințare”, Putin i-ar fi raspuns: „Atunci pleacă!”

„Demisia șefului Căile Ferate Ruse a fost neasteptata, dar nu putem spune că nu se impunea”, precizeaza sursa Vedomosti.Yakunin

Conform altei surse, Yakunin ar fi vrut să demisioneze înainte de Jocurile Olimpice, pentru ca prezența în continuare la conducerea Căilor Ferate din Rusia devenea toxică şi „periculoasa” pentru el. Yakunin pare sa scape astfel de un „sfarsit prost”, deoarece compania este cufundata în tot felul de scheme de corupție, susține un anonim din anturajul fostului șef al CFRus.

Căile Ferate reprezinta acum o intreprindere care trebuie scoasă din mlaștina. De acest lucru se spera ca se va ocupa Oleg Belozerov, in varsta de 45 de ani. Foștii săi colegi l-au descris drept un functionar cu talent pentru negocieri care „nu se lenevește sa rezolve problemele pe cont propriu.” Potrivit altei descrieri, Belozerov – care „nu este pasionat de publicitate”, este un „tehnocrat și un real marketeer”, care nu a fost încă implicat în vreun caz de corupție.CFR

Principala sarcină a lui Belozerov va fi reducerea costurilor operationale si atragerea investițiilor, precizeaza sursa citata de Vedomosti.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top