Cu șaisprezece voturi „pentru” și unul „împotriva” judecătorii Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis ca Rusia să plătească Georgiei 10 milioane de euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite de cel puțin 1,5 mii de georgieni expulzați din Rusia în 2006.

Potrivit comunicatului CEDO, publicat pe site-ul organizației joi, 31 ianuarie, banii vor fi repartizați tuturor victimelor expulzărilor. Conform deciziei, cetățenii Georgiei, care au fost expulzați colectiv (masura interzisă de al patrulea articol al celui de-al patrulea protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului) vor obține câte 2.000 de euro. Între 10.000 și 15.000 de euro vor prime cei care au fost recunoscuți drept victime ale arestului ilegal, torturii și tratamentului inuman sau degradant.

Georgia a intentat un proces împotriva Rusiei în martie 2007. Marea Cameră de Justiție a început procesul în iulie 2012.

În cadrul acestuia, Georgia s-a plâns de expulzările în masă ale georgienilor din Rusia, care au survenit dupa ce autoritatile de la Tbilisi au arestat cativi militari ruși acuzati de spionaj. CEDO a decis inca din 2014 ca Rusia a încălcat în acel moment mai multe dispoziții ale Convenției privind drepturile omului. Cu toate acestea, problema despăgubirii nu a fost solutionata atunci.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to CEDO a obligat Rusia să plătească Georgiei 10 milioane euro pentru expulzările în masă din 2006

  1. Marian spune:

    Nici cedo nu mai este ce a fost!S-a stricat!

    • Clau spune:

      da…in mod normal trebuiau sa dea mai repede decizia asta astfel incat sa primiti sanctiunile potrivite actiunilor voastre, rusnace….da’ na, ce sa-i faci, ati infestat cat ati putut structurile europene si intradevar scartaie un pic…dar s-au inceput curateniile si reparatiile sa stii! incet incet redevine si CEDO la nivelul la care a fost conceput… o sa aveti parte de „decizii”, „sanctiuni”, „prorpiri/recuperari” si alte din astea cu care deja cat de cat sunteti obisnuiti. Doar sa fiti pregatiti cu o sula sa va mai dati o gaura in curea sa aveti de unde sa mai strangeti….pana vi se indoaie catarama!

  2. bogdan spune:

    Si porcii vor plati la sfantu’ asteapta ! Ca aia cu zburatul porkului nu se pune…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top