Rusia a încălcat dreptul elevilor de la internatul din Tighina la educaţie în limba română, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi a obligat Moscova la plata unor despăgubiri de 64.000 de euro, a relatat miercuri Radio Chişinău, indicând că această decizie intervine la şase ani după celebra ”Hotărâre Catan şi alţii”, când CEDO de asemenea constatase încălcarea dreptului elevilor în şcolile cu predare în limba română în regiunea transnistreană, scrie agerpres.ro.

Potrivit Asociaţiei Promo-LEX, decizia CEDO de marţi vizează 11 reclamanţi, dintre care doar 10 au obţinut câştig de cauză. CEDO a obligat Rusia să plătească câte 6.000 de euro fiecărui reclamant şi încă 4.000 de euro cheltuieli de judecată, în total 64.000 de euro.

În decizia CEDO din 19 octombrie 2012, Rusia a fost obligată să plătească 1,7 milioane de euro pentru 170 de reclamanţi, dar până astăzi refuză să execute hotărârea.

Solicitat de portalul IPN, preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, a declarat că pentru persoanele vizate în această cauză nu contează doar achitarea sumelor stabilite de CEDO, ci şi să le fie respectat dreptul la educaţie. El a dat ca exemplu în acest sens situaţia elevilor de la liceul din Grigoriopol care continuă să fie evacuaţi în localitatea Doroţcaia, astfel fiind nevoiţi să facă zilnic naveta. Este cazul şi liceului din Râbniţa, care nu a putut să-şi recupereze imobilul ocupat în 2004. Probleme similare au şi cei de la liceul ‘Alexandru cel Bun’ din Tighina. În ceea ce ţine de achitarea sumelor dispuse de Curte, avocaţii Promo-LEX depun în continuare eforturi pentru ca aceste obligaţii ale Federaţiei Ruse să fie onorate.

În ultimii şase ani, numărul elevilor din şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană s-a diminuat cu 35%. La 19 octombrie 2012, Curtea Europeană a menţionat că ”reducerea numărului de elevi cu 50% în liceele Evrika şi Alexandru cel Bun este prea mare pentru a fi explicată doar prin factorii demografici”, notează Radio Chişinău în pagina sa de internet.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to CEDO condamnă Rusia într-o nouă decizie privind şcolile românilor din Transnistria

  1. bogdan spune:

    Porcii fac ce stiu ei mai bine sa faca ! RAU !

  2. Basarabia e Romania spune:

    Pai e corect mai rusnacilor sa cereti respectarea drepturilor vodkarilor din strainatate si sa nu le respectati pe ale altora????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top