Un tribunal ucrainean a ordonat plasarea în detenţie provizorie a unui hacker ucrainean suspectat de a fi organizatorul reţelei mondiale de infracţionalitate cibernetică „Avalanche”, care a provocat pierderi de sute de milioane de euro, au indicat marţi autorităţile locale, citate de AFP, scrie agerpres.ro.

Arestat duminică la Kiev, Ghennadi Kapkanov (35 de ani) a fost transferat la Poltava, în centrul Ucrainei, unde va fi deţinut în aşteptarea procesului său, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Artiom Şevcenko.

Kapkanov a mai fost arestat în 2016 în Ucraina, după care un tribunal a ordonat eliberarea lui. El a dispărut de atunci şi un mandat de arestare internaţional a fost emis în cazul său.

”Avalanche” a fost destructurată în noiembrie 2016, în cursul unei operaţiuni comune întreprinse de poliţiile din 28 de ţări din întreaga lume. Europol a indicat că reţeaua a acţionat în peste 180 de ţări şi că a provocat pierderi estimate la mai multe sute de milioane de euro.

Reţeaua infracţională proceda la ”atacuri online”, cu ajutorul unor programe de tip ”malware”, şi se ocupa ”de recrutarea de intermediari însărcinaţi cu spălarea de bani în beneficiul unor organizaţii infracţionale”, a explicat Oficiul european de poliţie.

În întreaga lume au fost confiscate 37 de servere şi au fost blocate peste 800.000 de nume de domeniu, fiind întreprinse peste 39 de percheziţii. Europol a salutat ceea ce organizaţia a numit ”una dintre cele mai mari” operaţiuni de destructurare a unei reţele de infracţionalitate cibernetică de până atunci.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top