Așa cum au prezis mulți experți politici, Putin se pregateste pentru cand nu va mai fi presedinte și rezolva problema mutării centrului puterii din fotoliul președintelui undeva in alta parte, ca apoi sa se mute acolo.

Principalul lucru de reținut din ”reformele” propuse de Putin este că conținutul real al unui anumit sistem de guvernare este determinat în primul rând de distribuția reală a puterilor în stat și de nivelul competiției sistemului politic.

Într-un sistem electoral ca cel al Rusiei, unde opozitia reala este impiedicata sa fie aleasa, iar scrutiul in sine este falsificat, transferul de puteri către Parlament probabil vrea să însemne transferul acestor puteri către conducerea partidului care domină parlamentul.

Putin propune un sistem mai complicat, care va prelua o parte din puterile prezidențiale si le va distribui între Consiliul Federației (un fel de Senat, va numi conducerea structurilor de forta – Armata, servicii, Interne, Garda nationala), Duma de Stat (responsabila de numirea premierului și a miniștrilor) și Consiliul de Stat (un consiliu alcatuit de guvernatorii de regiuni și președinte, in prezent mai mult decorativ).

Puterea presedintelui ar urma, astfel, sa fie impartita între 4 instituții, inclusiv cea a Presedintiei.

O structura atat de complexa poate funcționa eficient doar în condițiile unui regim unipartinic, cu un singur partid în spatele tuturor acestor organisme.

Acest mecanism, care imita parțial pe cel chinezesc, îi va permite lui Putin să păstreze controlul efectiv pe o perioadă nedeterminată, indiferent de cine vor fi succesorii care vor veni la Kremlin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,33 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Chinezificarea sistemului politic al Rusiei

  1. yehudy spune:

    draga bogdan, intre rusia si china ticaie o bomba cu ceas: in 1859 rusia a anexat ceva teritorii chinezesti, adica bazinul raului amur si orasul vladivostok! acesta este o actiune tipic ruseasca la adresa vecinilor sai 🙂 dar chinezii au vorba: ambuscada de o mie de ani 🙂 asa ca urmeaza sa vedem momentul in care china isi va lua inapoi teritoriile ocupate de rusi! si cred ca se va intampla in maxim 20 de ani: pe masura cresterii economice a chinei si caderii economice a rusiei 🙂
    aceasta anexare de teritorii chineze s-a facut sub forta armelor prin tratatul de la Aigun din 1859!
    asa cum noi nu am uitat anexarea Basarabiei, sigur nici chinezii nu au uitat!
    asa ca rusii au o bomba sub cur: granita chineza!

  2. bogdan i spune:

    Asta daca nu se vor ridica godacii la o noua revolutie precum cea de acum 102 ani… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top