Unul dintre miturile promovate intens de propaganda ruseasca, inclusiv de catre președintele rus Vladimir Putin, este că energia regenerabilă are un impact negativ asupra faunei sălbatice. Recent, Putin a deplâns ca din cauza energiei verzi mor păsări atrase de moriștile eolienelor și că „viermii ies la suprafață”.

Evident ca temerile prezidențiale sunt neîntemeiate. Sau mai bine zis au un temei dar fara nicio legatura cu apararea faunei. În schimb, centralele pe bază de combustibili fosili, pe care le apara Putin, sunt mult mai periculoase pentru fauna si mediul inconjurator in general.

Vladimir Putin a ”expus” pericolele energiei eoliene la summitul privind producerea și industrializarea ”GMIS-2019” din Ekaterinburg. „Toată lumea știe că generarea eoliană este bună, dar se uita de păsări? Câte păsări mor din cauza morilor de vânt? Ele vibreaza atat de tare încât râmele ies la suprafata”, a spus președintele rus.

Trebuie remarcat că nu este prima oara cand Putin se arata ingrijorat de suferințele râmelor. Vladimir Putin a vorbit despre acest cuvânt cu cuvânt în 2010, în fața participanților la conferința interregională a partidului sau ”Rusia Unita”. Atingând subiectul surselor alternative de energie, Putin a menționat că cele geotermale sunt bune pentru Kamciatka, foarte eficiente, iar în ceea ce privește „morile de vânt”, acestea „creează o vibrație ca viermii ies la suprfata pamantului, ca să nu mai vorbim despre tot felul de cârtițe”.

Expertii sustin că vibrațiile acționează asupra rozătoarelor din zona, insa ca turbinele eoliene au o fundație puternică care le atenuează. Influența acestor vibrații este de câteva zeci de metri, iar distanța dintre turbinele eoliene – câteva sute de metri.

Ei mai observa că animalele, insectele și oamenii pot fi afectati de undele sonore de o anumită frecvență generate de centralele electrice, dar ca acest „pericol a fost depășit chiar din zorii energiei eoliene. Un exemplu este experiența Germaniei, a Danemarcei și a Olandei, unde vitele pasc pe câmpurile de lângă turbinele eoliene.

În același timp, turbinele eoliene nu sunt recomandate să fie instalate pe rutele de migrație a păsărilor și în apropierea pesterilor populate de lilieci. Dacă sunt urmate aceste reguli, numarul păsărilor ucise de ”morile de vant” nu va depasi un procent din numărul total de decese ale păsărilor din cauza activitatii umane.

Greenpeace prezinta statistici in acest sens, care sustin că, în medie, din 10 mii de păsări ucise din cauza activității umane, doar într-un singur caz este vinovată turbina eoliană. În plus, păsările marine își modifică traseul de zbor pentru a evita coliziunile. În 22 de luni de observații, au fost înregistrate doar șase cazuri.

Cu adevarat sunt periculoase insa exploatarile petroliere, mai ales din cauza scurgerilor de petrol. Un exemplu doar. Din cauza deversării de petrol pe o platformă din Golful Mexic, în 2010, au fost ucise 102.000 de păsări din 92 de specii. Un studiu din 2009 a constatat că centralele pe bază de combustibili fosili au de 15 ori mai multe sanse sa ucida păsări decât morile de vânt.

„A fost nevoie de 10 ani pentru ca în Rusia sa se recunoasca la cel mai înalt nivel politic legătura dintre schimbările climatice și arderea combustibililor fosili. Există temeri că le vor trebui alti 5-10 ani pentru a conștientiza că nu va avea loc niciun miracol sub forma aceleiași energii termonucleare, care nu a depășit inca faza de cercetare. Rusia a pierdut  nu o singura revoluție tehnologică. Vine următoarea”, a declarat Vladimir Ciuprov, șeful programului energetic al filialei Greenpeace din Rusia.

Eficiența energetică a surselor regenerabile a fost deja dovedită de experiența europeană. Există așezări întregi care produc în acest fel, pentru propriile nevoi, atât căldură, cât și energie electrică. De exemplu, comuna Wildpoldsried din Bavaria produce energie de la nouă turbine eoliene, trei centrale hidroelectrice mici, mai multe generatoare pe biogaz și panouri solare instalate pe acoperișurile caselor. Locuitorii reușesc, de asemenea, să vândă surplusul de energie vecinilor: de exemplu, în 2014, comuna a raportat că a obtinut din vanzarea de energie un venit anual de 4 milioane de euro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Chinurile râmelor – coșmarul omului cu bombă nucleară

  1. bogdan spune:

    Ai uitat ca si Porkul vostru Pitik vaneaza si pescuieste ? Mai mult decat Tiriac ! Iar Tiriac inmulteste animalele pe care le vaneaza in schimb Porkul Pitik vaneaza animalele salbatice !

  2. bogdan spune:

    Normal ca se intereseaza de rame ! Caci este cel mai mare Pork Pitik din zona sa ! Si are grija de ceilalti 140 milioane de godaci ! Sa nu moara de foame godacii frate – daca raman fara rame ! Se stie ca ei rameaza… 🙂

  3. Maciuca spune:

    Exagerare grosolană din partea lui Putin!Masacrarea animalelor vin din partea vânătorilor(un tip de oameni cu pusca)obsedați de ucis!Exemplu mediatizat Tiriac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top