Cinci diplomați ai ambasadei Federației Ruse la Chișinău au fost declarați persona non grata, a declarat, pentru portalul de știri Deschide.md, Artur Sârbu, consilierul Ministrului de Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova.

Informația a fost confirmată de ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Farit Muhametșin, pentru agenția Tass.

„Noi am primit documentul respectiv, îl analizăm. Deocamdată nu comentăm nimic”, a declarat Muhametșin.

Unul dintre cei cinci diplomați care urmează să părăsească teritoriul Republicii Moldova — potrivit surselor portalului Deschide.md — este Aleksandr Grudin, consilierul atașatului militar al Federației Ruse la Chișinău, Igor Dovbnea. Grudin figurează în dosarul intentat fostului deputat moldovean Iurie Bolboceanu pentru trădare de patrie, după ce s-a descoperit că acesta livra informații secrete oficialului rus.

Imediat a reactionat și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a comentat decizia guvernului calificand-o drept „revoltătoare”.

”Guvernarea a comis un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federația Rusă”, a scris Dodon pe Facebook. ”Mă declar profund indignat de această ostilitate afișată a diplomației moldovenești și o condamn în mod categoric. Înțeleg de asemenea ca aceasta e probabil o comandă care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijorați că între Președinția de la Chișinău și Kremlin în sfîrșit s-a creat un dialog constructiv și eficient”, a continuat el.

”Dar atenționez cu toată responsabilitatea această guvernare că ea a acceptat să se implice în jocuri geopolitice deosebit de periculoase ale Bruxelles-ului și ale Washington-ului în regiune. Jocuri ale structurii militare NATO. Nu cred ca își dă seama cu ce preț face acest lucru și în ce situație dificilă și riscantă poate pune țara și poporul. Au făcut un gest urât, care nu va trece fără consecințe negative”, a avertizat Igor Dodon în finalul mesajului său.

Moscova promite măsuri simetrice și dure

Rusia va răspunde deciziei Ministerului de Externe al Republicii Moldova de a expulza cinci diplomați ai ambasadei Federației Ruse la Chișinău prin expulzarea unor diplomați moldoveni, a declarat luni Igor Morozov, membru al comisiei pentru afaceri internaționale din Consiliul Federației, relatează agenția Ria Novosti.

”În această situație noi nu putem răspunde altfel. Vor fi luate măsuri simetrice, va urma expulzarea diplomaților moldoveni” a declarat Morozov.

La rândul său, ministrul de externe adjunct al Rusiei, Grigori Karasin, a declarat că Rusia va da un „răspuns dur” în urma expulzarii diplomaților ruși din Republica Moldova, potrivit Interfax.

„Un răspuns va urma, desigur, și va fi un răspuns suficient de dur”, a afirmat înaltul diplomat rus, adăugând că Moscova analizează „formele și parametrii” acestui răspuns.

„Ne vom gândi la un răspuns adecvat și el va urma”, a insistat Karasin, denunțând această „acțiune neprietenoasă” la adresa Rusiei, potrivit RIA Novosti.

 

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Cinci diplomați ruși – expulzați de Chișinău. Care a fost reacția Moscovei?

  1. Radu spune:

    Raspunsul rusilor va fi ca in semn de protest, nu vor bea o zi alcool adus din Moldova. Razbunareeee! 🙂

  2. YTZIK spune:

    Provocari,Provocari ! Pentru a rupe relatiile diplomatice cu rusia ! Nu numai ricania face asta,ci si toate coloniile lor unde si-au implantat marionetele lor corupte ,cumparate pe bani ! Caciularii boloveni nu fac exceptie de la regula .Neam de traista ca si rumanii ! Mai sunt insa si colonii unde marionetele nu sunt nevertebrate! Mai e si rusine sau buca .

  3. Basarabia e Romania spune:

    Nu puteti declara persoana non-grata si pe Bidon si sa fie trimis la Moscova acolo unde este tara si neamul lui cel muscalesc!!!

    Uitati raspunsul diplomatic si drept al nostru pentru ministerul de extrene muscal:

    https://www.youtube.com/watch?v=iRXzO-QqJpw

    .

  4. Toni spune:

    si peste prut tot cu ‘parteneriate strategice’…
    asa se zice acum la vasalitate?
    Noi cu USA, moldovenii cu rusii…
    Fiecare cu papucul lui

    • radu2 spune:

      Sa zica multumesc ca nu i-au trimis in custi,cum il tineati pe dl.Ilascu la asa zis-ul process!

      Tic-tac,tic-tac,un ceas ticaie,roata vietii se invarte!

  5. bogdan spune:

    Ce sa spuna si Porcia : guiiiitzz !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top