Vorbind joi (5 ianuarie) la o audiere organizată de Comisia pentru serviciile armate a Senatului, directorul National Intelligence din SUA, James Clapper, a spus că America ar trebui să reînființeze USIA (Agenția de Informații a SUA/United States Information Agency) pe care s-o pună – potrivit exprimării sale – „pe steroizi”.
Vorbind la audierile privind amenințările informatice, inclusiv despre ingerințele Rusiei în campania prezidențiala din SUA de anul trecut, Clapper a declarat că dacă ar fi existat USIA ”pe steroizi” – (facând referire la fosta Agenție de Informații a SUA) – „se puteau contracara mai eficient atacurile informaționale, decât se face în prezent”.
Fosta Agenție de Informații a SUA (USIA) a fost una dintre instituțiile cheie implicate în contracararea propagandei sovietice și prezentarea valorilor americane în timpul Războiului Rece. USIA edita revista „America”, în limba rusă și organiza expoziții despre diverse aspecte ale vieții în Statele Unite în fosta URSS, care s-au bucurat de o mare popularitate.
În 1999, prin decizia presedintelui Bill Clinton, USIA a fost închisă, iar cei mai mulți angajați au fost transferati la Departamentul de Stat.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Si privirea acestui „bland” animal sclavagistoid ne arata cu siguranta caracterul sau si bunele lui intentii…)))))Priviti aceasta bestie in ochi si-l vedeti pe dracu…)))))
Iar rusii aveau revista Uniunea Sovietica cu care incercau sa mai coloreze griul rusesc.
Destul de tarziu ! Suntem in razboi cu porcii de ceva vreme !