În luna martie a acestui an, președintele rus, Vladimir Putin, a consacrat o parte considerabilă a mesajului său către Adunarea Federală ”armamentului revoluționar” al țării sale, subliniind în special racheta de croazieră cu propulsor nuclear care poate „transporta orice sarcina la orice distanță“ și „zbura cu zilele“. Cu toate acestea, potrivit postului de televiziune american CNBC, Rusia nu a efectuat încă cel puțin un test de succes al rachetei ”SF” anunțate.

Surse CNBC susțin că, în perioada ianuarie 2017 – februarie 2018, Rusia a efectuat patru teste ale acestei rachete de croazieră, fiecare terminându-se cu un accident. Zborul de încercare cel mai de lung a durat un pic peste două minute, timp in care racheta a parcurs aproximativ 35 km, dar a devenit incontrolabilă și s-a prăbușit la sol. Cea mai scurtă lansare a durat patru secunde.

Ideea rachetei este ca se lanseaza cu motoare convenționale, iar apoi se activeaza propulsorul nuclear, astfel încât proiectilul sa poata zbura relativ silențios la altitudine mică, rămânând invizibil pentru sistemele antiaeriene. Potrivit canalului de televiziune, testele au arătat că la fiecare utilizare a „miezului nuclear” racheta de croazieră s-a prăbușit la pamant.

Potrivit postului de televiziune, lansările au fost ordonate de către oficialii de rang înalt de la Kremlin, în ciuda obiecțiilor inginerilor care au încercat să explice că sistemele sunt încă departe de a fi funcționale.

Sa reținem că, în timpul discursului sau „exploziv“ de la 1 martie, Putin a spus că „la sfârșitul anului 2017, în zona centrala a Rusiei au avut loc lansari de succes a celor mai recente rachete de croazieră cu propulsor nuclear”.

„Testul efectuat si alte incercari complexe la sol ne permit să trecem la crearea unui tip de arme principial nou – complexe de arme strategice nucleare dotate cu propulsor nuclear“, – a spus atunci șeful statului rus.

Ministrul adjunct al apărării, Iuri Borisov, a completat atunci cu alte detalii despre aceasta racheta. „Am reusit in premiera sa realizam acest lucru, datorită oamenilor noștri de știință nucleara, care au transfomat această poveste în realitate. Anul trecut au avut loc testele complete care au confirmat toate abordările care au fost fixate în cadrul proiectului acestei rachete de croazieră ..“ – a spus el.

Borisov a mai adaugat că racheta poate fi descoperita doar „in momentul apropierii de țintă, iar posibilitățile de manevră fac ca ea sa fie de-a dreptul invulnerabilă”. „Poate să transporte sarcina la orice distanță. Poate zbura zile întregi”, a subliniat ministrul adjunct al apărării.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

14 Responses to CNBC: Toate rachetele ”revoluționare” cu care s-a lăudat Putin s-au prăbușit în timpul testelor

  1. bogdan spune:

    Godacii au confundat cei 35 de km zburati cu 35 de zile ! Nici nu-i de mirare la cata Vodka au in bostan….

  2. Dan spune:

    Pai se stie ca boratii betivi mint de ingheata apele cand vine vorba de capacitatile lor militare. Ei au ingineri care proiecteaza pe plansa arme super sofisticate si care teoretic sunt intr-adevar foarte capabile, dar problema lor este ca aceste arme sunt atat de sofisticate incat industria rusa de parare nu le poate face sa si functioneze. Dar bineinteles ca asta nu-l impiedica pe pigmeul de Putin sa arunce banii aiurea pe astfel de arme. Una este sa ai inngineri care sa poata sa-ti proiecteze arme foarte sofisticate si alta este sa ai si o industrie pe masura capabila sa construiasca acele arme si sa le faca sa functioneze. Dar asta a fost dintodeauna problema sistemelor de invatamant din sistemele comuniste, printre care si la noi: intodeauna au pus 90% accept pe teorie, de aceea rusii au intr-adevar iongineri buni, si 10% pe practica, de aceea nu au o industrie si muncitori capabili sa faca acele arme sa functioneze. Pentru niste sisteme atat de complexe si sofisticate cum proiecteaza acei ingineri si proiectanti rusi, ai nevoie de industrie si muncitori capabili frate. Acei muncitori trebuie sa aibe utiliaje si scule de ultima generatie si sa aibe cunostinte tehnice pentru a face fiecare piesa din acele arme sa functioneze perfect. Ori rusii e clar ca nu au asa ceva. Ei se lauda cu armele lor care sunt tari doar pe hartie dar in realitatea fizica nu sunt nici macar niste beshini. Si o beshina e mai functionala decat amele alea a lor. Dar un lucru bun iese din asta. Toata propaganda asta online pe care o fac cei ca Viorel Ionescu care impiedica publicul occidental sa vada adevarata putere a armatei ruse le da paine comandantilor militari americani care foloesc aceste arme rusesti bune doar pe hartie ca pretext pentru a dezvolta propriile lor arme care, in comparatie cu cele rusesti, chiar functioneaza. Deci faceti in continuare aceasta propaganda ca nu faceti altceva decat sa sporiti puterea militara a Americii. Ceea ce este un lucru foarte bun.

  3. Clau spune:

    rusnacii sunt foarte aproape sa rezolve problema rachetelor (avioanelor, vapoarelor, tancurilor, elicopterelor, submarinelor,etc) care se defecteaza. Spionajul lor este foarte aproape sa puna mana (a se citi copita) pe niste filmulete cu testele armatei SUA, urmeaza sa adauge subtitrare in limba godaca si se poate prezenta turmei ca o mare realizare a celui mai mare pitic din lume (care e si cracanat nu doar atomic). La astea daca se mai adauga cateva secventa imprumutate din desenele animate chinezesti putem spune ca rusnacii sunt…de tot rahatul. Cu aceasta ocazie s-a descoperit ca tzarul rusnac nu e doar in pielea goala ci e si impotent! Nu ca ar mira pe cineva…

    • Ionescu viorel spune:

      Deci voi faceti divagatii si trageti concluzii pe baza unor minciuni beshinoase scornite de neste pshihopati care se cred ….golani ?? Merita sa pierdeti timpul ?? De patru ani mintiti nonstop ,si nu sa dovedit nimic adevarat din tot ce ati mintit voi !! Mai faceti o pauza ca va diliti si mai rau !!

      • Clau spune:

        nu mai veorele, nu mai golanule beshinos pshihopat, noi nu credem in scornelile voastre! E suficient sa apareti si lumea simte izul de „lume rusa”…natie de salbatici idioti descreierati!

      • bogdan spune:

        Godace ! Voi in Siria ati folosit „dumb bombs” ca in WW2 ! USA doar focoase inteligente ! Vai mama voastra de inapoiati ! Voi ati fost deja pe Pluto dar nu stim noi…ca-i „sicret” !

  4. Toruk macto spune:

    Nu e nimic ,ne arată ăla micu niste desene animate cu rachete he he he…..

  5. Ionescu viorel spune:

    Asa au zis si cu ucigasul de portavioane !! Ca Rusiei ii mai trebuie catziva ani pana il termina de proiectat doar ,si deja de un an e intrat in dotarea armatei ,si a fost prezent la defilarea militara recenta !! Asta cu testele ,pe care Pindusii ricanosi le stiu in amanunt, secunda cu secunda ,imi produce doar un zambet in coltul gurii !! Chestiile lor cu superman si omul paianjen sunt frumoase in filme ,chiar captivante !! In realitate insa e comportament de psihopat bolnavior !! Ma indoiesc ca stiu ei de ceva teste ,cum habar nu au avut de armele respective pana ce Putin nu a amintit de ele !!

    • Ionescu viorel spune:

      E doar propaganda mincinoasa ,denigratoare ,care prinde la naivi !! Rusii deja au superioritate la arme ,si nu se opresc aici !!

      • bogdan spune:

        Ati inventat bata colhoznikului Ivan cu care doborati tot ce zboara pe cer ! Uitasem de bolovanul minune al lui Vasea…ai dreptate !

  6. ANTIPUTIN spune:

    Sa nu cada pe kremlin si’apoi sa dea vina pe Nato…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top