rosneft-oilCel mai mare grup petrolier din Rusia, Rosneft, ar putea primi un ajutor de stat de 40,6 miliarde de dolari pentru a-şi achita datoria masivă, a declarat luni premierul rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat publicaţiei ruse Vedomosti, transmite Reuters. Este primul semn al clătinării complexului energetic rus în urma sanctiunilor comunitatii internationale impotriva Rusiei.

Luna trecută, o sursă guvernamentală anunţa că directorul general al Rosneft, Igor Sechin, a solicitat guvernului de la Kremlin un sprijin financiar de până la 1.500 miliarde de ruble pentru a ajuta cea mai mare companie petrolieră rusă să facă faţă sancţiunilor economice occidentale.

Un oficial anonim a caracterizat planul lui Igor Sechin ca fiind „oribil”, iar o altă sursă guvernamentală a declarat, pentru Vedomosti, că este puţin probabil ca Medvedev să sprijine planul. Totuşi, premierul rus a afirmat luni că Rosneft ar putea primi ajutor de stat.

„Cifra pare impresionantă, dar totul trebuie făcut într-un an. Am analizat recent programul de investiţii al Rosneft. Compania trebuie să-şi menţină nivelul producţiei, deoarece este o sursă majoră de venituri din taxe, a declarat Dmitri Medvedev. Prin urmare, trebuie să ajutăm compania să-şi menţină nivelul investiţiilor. Luăm în considerare diverse moduri de a o sprijini”.

De asemenea, Medvedev a apreciat că ajutorul de stat pentru Rosneft, unul dintre cei mai mari plătitori de taxe din Rusia, va fi benefic pentru stat.

„Nu am nici un dubiu privind performanţa companiei pe termen mediu spre lung. Investiţia va fi recuperată”, a declarat premierul rus.

Potrivit celor mai recente date financiare, Rosneft, companie la care statul rus deţine aproximativ 70% din acţiuni, avea la finele celui de al doilea trimestru datorii nete în valoare de 1.500 de miliarde de ruble şi trebuie să ramburseze datorii de 440 miliarde de ruble până la finele acestui an şi alte 626 miliarde de ruble anul viitor.

În cadrul sancţiunilor impuse de occidentali pentru rolul Moscovei în criza ucraineană, SUA au interzis acordarea de credite şi împrumuturi cu o maturitate mai mare de 90 de zile către Rosneft, iar băncile şi investitorii europeni s-au alăturat acestor sancţiuni.

Pe lângă Rosneft, sancţiunile occidentale afectează şi alte companii ruseşti printre care băncile Gazprombank, VEB şi Russian Agricultural, care au cerut guvernului să le sprijine cu fonduri publice.

Rosneft este responsabil pentru peste 40% din producţia de ţiţei a Rusiei, cel mai mare producător mondial de aur negru. În ultimii ani, producţia de ţiţei a Rusiei a crescut puternic ca urmare a repunerii în funcţiune a unor zăcăminte datând din perioada sovietică, însă, analiştii se aşteaptă la un declin al producţiei la aceste zăcăminte în lipsa unor investiţii masive.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top