Comitetul Agenției Mondiale Antidoping (WADA) a propus suspendarea Rusiei din competițiile internaționale pe o perioadă de patru ani. Comitetul cheie WADA are suspiciuni că baza de date a Laboratorului Antidoping din Moscova a fost manipulată. O decizie finală în aceasta cauza va fi luata de Comitetul Executiv al WADA în cadrul unei ședințe pe 9 decembrie care va avea loc la Paris.

Comitetul WADA a recomandat ca Rusia să nu fie admisă la Jocurile Olimpice și Paralimpice, la toate campionatele mondial organizate de semnatarii Codului Anti-Doping al WADA și la alte competiții majore. Această limitare poate include, în special, Cupa Mondială, deoarece FIFA este unul dintre semnatarii Codului WADA. În același timp, lista celor care au semnat codul nu include UEFA, organizatorul Campionatului European de Fotbal.

Se propune ca participarea la competitiile majore să fie permisă doar sportivilor ruși „curați” care nu sunt suspectați de dopaj. În special, se propune interzicerea admiterii la competiții a sportivilor incluși în lista raportului special intocmit de Richard McLaren după Jocurile Olimpice de la Sochi, precum și a celor ale căror teste de dopaj au fost manipulate. Potrivit The New York Times, sportivii ruși ”curați” vor putea concura sub steag neutru. Dacă sportivii vor câștiga competiția, imnul rusesc nu va suna. Totodata, printre recomandările comitetului este și interzicerea de ridicare a drapelului Rusiei la competițiile importantă organizate în perioada interdicției de patru ani.

Comitetul WADA acuza Rusia de falsificari a probelor de dopaj în perioada 2012-2015. Informații despre eșantioanele în cauza erau conținute în baza de date a Laboratorului Antidoping de la Moscova, care au fost furnizate WADA. „Datele [de laborator] nu sunt nici complete, nici de încredere”, a declarat Comitetul. Reprezentanții săi consideră că din copiile bazei de date din 2019 au fost sterse „sute de probe negative” care au apărut în baza de date din 2015. În plus, din baza de date au fost eliminate doezile că un angajat al laboratorului ar fi ajutat la ascunderea informațiilor care confirmă faptul că sportivii s-au dopat între 2014-2015.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Comitetul WADA a cerut suspendarea Rusiei de la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de fotbal

  1. Ramona Georgescu spune:

    Le este frica.Asta este adevaratul motiv.

    • bogdan spune:

      Le este frica sa nu vada copiii din Lumea Civilizata drogati pe terenurile Olimpice mai scroa-fa sovietica…bagati-va n vene si stati la voi in Cocina nu mai veniti sa ne spurcati Lumea Civilizata …

      • Ramona Georgescu spune:

        Bogdan
        Cretin mai mare nu cred ca exista.Crezi ca toti/toate suntem cu creierul spalat si ne uram tara.Dobitocule au murit o multime de stramosi si tu ii faci drogati,godaci.etc.Uita-te in oglinda idiotule si ai sa vezi un cretin cu acte in regula.Romania = Cocina.Maica-ta este cu siguranta mandra de ce specimen a crescut.

    • huiova spune:

      ….le este frica rusilor,de fapt rusul TREBUIE sa aibe un lider puternic sa-i tina in jug,sunteti un popor masochistic va place durerea si suferinta.

      • Ramona Georgescu spune:

        huiova
        Daca ai fi rasfoit macar o carte de istorie ai fi realizat ca romanii nu sunt asa cum ii descrii tu.

        • Radu2 spune:

          Lume rea domne’ !
          Ce-or avea cu săracii atleți ruși ?!Baga și ei in vena neste chiestii și gata ,capitalistii dreaq tabăra pe ei !
          Lasă ca fac ei in imperiu campionatul drogatilor și câștiga toate medaliile!
          La mulți ani tuturor romanilor: olteni,ardeleni,moldoveni,bucovineni,timoceni,banateni …!
          Vom fi ce-am fost,
          Și mai mult decât atat!

  2. bogdan spune:

    Bravo ! Porcii sa-si organizeze la ei in Ospiciul Lumea rusa Olimpiadele si Mondialele drogatilor ! Acolo sa participe cei ca ei ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top