migranti rusiaAutoritățile poloneze nu vor să accepte intrarea în țară a aproximativ 200 de originari din Cecenia, care au înnoptat la granița dintre Polonia și Belarus, a declarat ministrul de intrene polonez, Mariusz Blaschak, potrivit canalului TVN24.

„În Cecenia acum nu există niciun război”, – a declarat ministrul afacerilor interne, subliniind faptul că, în anii precedenți, Polonia a acceptat mulți refugiați ceceni.

El a spus ca Polonia face tot posibilul pentru a-i ajuta pe refugiații din regiunile în care se desfasoara razboi.

Dar în cazul grupului de ceceni este vorba despre încercarea de a construi o nouă ruta de migrație ilegală a musulmanilor în Europa.

„Nu vom ceda la presiunea celor care încearcă să provoace o criză a migrației. Frontiera poloneză este închisă”, – a declarat Blaschak.

Potrivit BBC, pe 29 august, la granița dintre Belarus și Polonia, în apropierea punctului de control „Brest” au campat cel puțin 150 de originari din Cecenia, care încearcă să contacteze autoritățile poloneze pentru a cere statutul de refugiat.

TVN24  afirma că majoritatea cecenilor spun că vor să solicite statutul de refugiat, din cauza situației economice dificile din regiune, precum și din cauza amenințărilor la adresa familiilor lor.

La randul sau, „Radio Liberty” scrie ca la Brest se afla deja circa 2,7 mii de originari din Cecenia  care încearcă să solicite azil în Polonia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,75 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Concentrație de ceceni la granița cu Polonia, care se opune pătrunderii lor în UE

  1. Basarabia e Romania spune:

    Pai cică Cecenia(care cultural și istoric chiar nu are nici o legătură cu imperiul din care face parte) face parte din imperiul condus de la Kremlin unde este trăi pe vătrai……se trăiește bine, este o mare democrație!!!!!

    Pai atunci vine si intrebarea logică adresată lui Putler si membrilor benzii benzinariei mafiote: de ce părăsesc acești oameni „raiul” în care trăiesc?

  2. bogdan spune:

    Godacii Ceceni sunt cei mai periculosi ! Nu numai ca-s godaci mai sunt si musulmani ! Astia sunt bombe umblatoare trimisi de conducerea cecena in cardasie cu FSB !

    • Basarabia e Romania spune:

      Corect 100%! Dar există ,cred ,printre ei si sărmani fugariti de președintele pus de Putler in Cecenia si care sărmanii nu mai stiu pe unde sa se aciuiasca!

      • bogdan spune:

        Or fi dar mai bine sa ramana in OLR ca de acolo nu-i alunga nimeni ! Se stie ca daca ajung in Occident ori pun ei bombe ori copiii lor nascuti acolo o vor face ! Religia lor nu este compatibila cu sistemul democratic Occidental si de aceea ei nu se pot integra nici dupa 2 sau 3 generatii ! Si daca nu s-au integrat copiii sau nepotii celor sositi in Europa in anii 50-70 cand era liniste si nu se detonau peste tot cu atat mai putin o vor face cei sositi acum cand mai sunt si ostracizati pe buna dreptate de restul Europenilor ! Este normal caci daca tu ai ajutat pe unul cand murea de foame l-ai primit in casa si l-ai omenit iar el sau copilul lui se detoneaza in piata publica si iti omoara rudele acesta este rezultatul ! Cel mai bine ca fiecare sa ramana in arealul in care s-a nascut si care impartaseste aceleasi idei conceptii si idealuri !

        • nada spune:

          Taci dracului ma paduche securist si tradator de tara, ca esti una din bestiile cu aspect uman care dupa ce ati dat cadou independenta Romaniei, nu prin lupta, ci tradandu-va neamul, tara, istoria si stramosi, ca ultimele jeguri ale planetei si ale istoriei :
          Si pentru ca aceasta bicisnicie nu va este de ajuns, diavolului care zace in voi, acum propvaduiti ura interetnica fata de un popor cu istorie cultura si mai ales viitor, si ce e mai hazliu este ca o faceti de pe pozitia unor paduchi sau viermi de cacati, ca asta sunteti voi,
          Asa ca invatati ; Paduchii nu au cuvant de spus, ci trebuie striviti

          • bogdan spune:

            Ce-mi place cand vad viermii porcesti cum se zvarcolesc de nervi ! Mai incet Nada Hui ca mori de dambla ! Si de cine mai radem noi aici daca tu dai coltul prostane ? Ca tu esti cel mai distractiv clown de pe aici !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top