Administrația SUA a stabilit faptul nerespectarii de către Rusia a legii Statelor Unite din 1991 privind controlul armelor chimice și biologice și interzicerea utilizarii lor în scop militar, a declarat Ed Royce, șeful Comitetului Internațional al Camerei Reprezentanților din SUA, care citează o comunicare a Departamentului de Stat, potrivit Interfax.

„Administrația Trump trebuie să acționeze rapid pentru a susține determinarea sa. Indeciziile contribuie doar la o mai mare agresiune rusă – a spus Royce. Este inacceptabil faptul că administrația nu are planuri sau calendar de acțiune pentru a doua rundă de sancțiuni obligatorii, care sunt prevăzute de legislația Statelor Unite“.

Potrivit lui Royce, „nimeni nu este surprins de faptul că Vladimir Putin nu demonstrează dorința de a renunța la utilizarea armelor chimice în viitor”, scrie Bloomberg.

Ed Royce a adăugat că, „în ultimii ani, Rusia a fost implicată într-o serie de otrăviri obraznice, inclusiv atacul din 14 martie (probabil 4 martie – n.r.), când s-a folosit o neurotoxina în Marea Britanie”.

Săptămâna trecută, Robert Palladino, purtator de cuvant al National Security Council, a declarat că „6 noiembrie este termenul până la care Departamentul de Stat trebuie să confirme Congresului că Rusia a îndeplinit condițiile legii privind armele chimice și biologice”. Dacă Departamentul de Stat nu este în măsură să prezinte concluzii care confirmă respectarea legii, „după consultarea cu Congresul ar trebui să pună în aplicare al doilea pachet de sancțiuni” împotriva Federației Ruse, a spus Palladino.

La 6 august, SUA au decis să introducă începand cu 27 august primul pachet de sancțiuni legate de cazul „Skripal” împotriva Federației Ruse, care impune interdicția de a furniza Rusiei produse cu dublă utilizare.

Sancțiunile au fost introduse în conformitate cu legea SUA privind controlul armelor chimice și biologice din1991 și decretul președintelui Clinton 12851 din 1994, pe motiv că, potrivit Departamentului de Stat, autoritățile ruse au folosit arme chimice în încălcarea dreptului internațional și împotriva cetățenilor săi.

La trei luni de la adoptarea primului pachet de sancțiuni, pe 27 noiembrie poate fi aprobat un al doilea pachet, mai substanțial. Aceasta implică riscul scăderii nivelului relațiilor diplomatice bilaterale, sau chiar suspendarea acestora, o interdicție totală a exporturilor către Rusia din SUA, cu excepția produselor alimentare și a importurilor in Statele Unite de mărfuri rusești, inclusiv petrol și produse petroliere, interdictia companiilor aeriene controlate de guvernul rus sa opereze pe teritoriul SUA si blocarea de catre Washington a operatiunilor de credit destinate Moscovei prin intermediul organizațiilor financiare internaționale.

Washingtonul poate lua astfel de măsuri dacă, în opinia administrației SUA, Rusia nu oferă „asigurări fiabile” ca nu mai folosește arme chimice și biologice și este gata să permită inspectorilor ONU să inspecteze instalațiile sale chimice.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Congresul SUA a fost înștiințat că Rusia nu respectă legea privind controlul armelor chimice. Va urma al doilea pachet de sanțiuni

  1. bogdan spune:

    Nasol moment pt godaci ! Porcii trebuie sa inteleaga ca pt orice crima vine si plata ! Bravo USA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top