transport cargo avionDacă Rusia va permite inspectarea navelor cargo trimise în Siria cu „ajutor umanitar”, Bulgaria va fi de acord să ofere coridor aerian pentru acestea, a anunțat ministrul bulgar de Externe Daniel Mitov, citat de portalul bulgar Mediapool.

Potrivit lui, refuzul de a acorda ruşilor drept de tranzit prin spațiul aerian bulgar s-a datorat îndoielii că avioanele transportă într-adevăr ajutor umanitar.

„Dacă colegii ruși sunt de acord ca pe un aerodrom bulgar aceste avioane sa fie verificate, vom emite autorizație de zbor,” – a spus Mitov.
De asemenea, el s-a referit la restricțiile impuse de UE în 2011 și 2012 pentru furnizarea anumitor bunuri și servicii regimului lui Bashar al Assad.

„Aceste restrictii trebuie să fie respecte de toate statele membre ale UE. Atunci când există informații suficiente care să ofere motive să credem că există o discrepanță între scopul declarat al zborurilor și transportul efectiv, atunci apar îndoieli. Noi nu am acordat permisiune de zbor din acest motiv,..” – a spus ministrul.

La rândul său, ministrul bulgar al Apărării – Nikolai Nencho, a afirmat, tot astăzi, ca aeronavele Fortelor Aeriene bulgare vor intercepta avioanele rusesti care zboară prin spatiul bulgar spre Siria fără autorizatie din partea Sofiei, transmite dnes.bg.avioane militare

„Legea spune clar că avioanele noastre de luptă trebuie să fie în aer în 15 minute pentru a intercepta avionul care încalcă spațiul aerian bulgar şi determinand locația, după vizualizarea și avertizarea acestuia, sa-l oblige sa aterizeze pe aerodromul care va fi indicat. Dacă refuză să o facă, vor fi luate alte acțiuni, despre care nu-mi place să vorbesc „- a spus Nencho.
El a adăugat că Bulgaria nu duce politică agresivă împotriva nimanui și ca actioneaza într-un cadru legal in calitate de țară care pledeaza pentru adâncirea integrării în UE și NATO.

După cum s-a raportat anterior, Bulgaria a refuzat cererea Rusiei de a tranzita spațiului aerian bulgar cu avioane cargo, având ca destinaţie Siria.
Moscova a cerut explicatii de la Sofia cu privire la acest refuz.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top