Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a declarat recent că funcția i-a fost „dată de Dumnezeu”, nu se dezminte și se consideră deasupra legii supreme în Republica Moldova – Constituția. Nemulțumit de decizia Curții Constituționale a Moldovei care considera că președintele se află în ‘imposibilitate temporară’ de a-și exercita atribuțiile, Dodon i-a amenintat pe judecatori și a făcut un apel către cetățeni, spunând că „nu există altă soluție pentru țară în afara alegerilor parlamentare anticipate” și a „tranziției spre forma prezidențială de guvernare”.

Apelul lui Dodon a fost publicat pe site-ul Președintelui Republicii Moldova.

În textul presedintelui in exercitiu se spune ca cererea are „legătură cu acțiunile neconstituționale și cu începutul acțiunilor republicane în sprijinul formei prezidențiale de guvernare”.

„Am spus de multe ori și repet și de data aceasta – raspund doar în fața poporului din Republica Moldova, astfel încât nicio instanță nu mă poate obliga să semnez ceva cu care nu sunt de acord. Dupa cum am declarat si ieri, toate deciziile îndoielnice ale acestei Curți Constituționale vor fi revizuite după alegerile parlamentare „, a spus Dodon.

„Moldova nu are altă soluție decât alegerile parlamentare anticipate și o tranziție rapidă la forma prezidențiala de guvernare. Anunțăm începerea activităților la nivelul întregului stat de sprijinire a formei prezidențial de guvernare“ – a declarat Dodon.

La rândul sau, președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat că decizia emisă marți de Curtea Constituțională – privind situația de ‘imposibilitate temporară’ a șefului statului de a-și exercita atribuțiile dacă refuză numirea unui ministru propus de premier – a fost interpretată greșit, iar mandatul lui Igor Dodon nu poate fi suspendat, relatează unimedia.

‘Decizia CC nu suspendă în niciun caz activitatea sau mandatul președintelui. Decizia CC aduce și soluție și explică procedura de mai departe. Interimatul funcției doar pe elementul de numire a ministrului Apărării. Orice alte idei privind suspendarea lui Dodon sunt doar speculații. Orice suspendare este urmată de referendum, referendum înseamnă campanie electorală, înseamnă bani cheltuiți’, a declarat Andrian Candu, potrivit unimedia.

Conform independent.md, el a mai spus că ar exista ‘suficiente motive’ pentru a declanșa procedura de demitere a președintelui Igor Dodon, pe care l-a acuzat că a încălcat Constituția în cazul procedurii de numire a ministrului Apărării, dar că Parlamentul nu își dorește să declanșeze procedura de ‘impeachment’ a acestuia.

Președintele legislativului l-a criticat și pe șeful statului pentru declarațiile făcute ‘pe emoții’ după anunțarea deciziei Curții Constituționale. Dodon i-a avertizat pe membrii acestei instanțe că o să răspundă pentru această decizie și că nu-i va scăpa nici ‘cetățenia românească’. ‘Regret aceasta ieșire emoțională, îl înțeleg, dar trebuie să ne calmăm, să analizăm cu minte limpede și apoi sa ieșim’, a mai spus Candu, citat de unimedia.

Decizia Curții se referă la cazul disputei dintre Igor Dodon și premierul Pavel Filip privind numirea noului ministru al apărării. Premierul l-a propus de două ori pe Eugen Sturza pentru acest post, dar președintele a refuzat de fiecare dată, astfel că șeful executivului a sesizat Curtea Constituțională.

Aceasta din urmă a apreciat marți că ‘refuzul presedintelui de a-și executa obligațiile constituționale’ face ca acesta să fie în ‘imposibilitate temporară’ de a-și exercita atribuțiile ce într-o asemenea situație sunt preluate, în ordine, de președintele parlamentului sau de primul ministru, care pot semna în locul lui respectivul decret.

În replică, Idor Dodon a calificat această decizie drept ‘uzurpare a puterii de stat’ și i-a amenințat pe judecătorii Curții că se vor lua măsuri împotriva lor după viitoarele alegeri legislative. ‘O să răspundeți pentru asta. Vine timpul. Fiecare acțiune și decizie a dvs. va fi examinată imediat după următoarele alegeri parlamentare. Va fi altă componență a Curții Constituționale. Și pentru fiecare decizie, fiecare din dvs. veți răspunde’, a declarat Igor Dodon, citat de timpul.md

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Criză constituțională la Chișinău. Dodon cere puteri sporite și dizolvarea Parlamentului

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Cert e ca Moldova are nevoie de un presedinte reprezentativ. Postul e vacant de cand papusa Rusiei, dodon.

  2. Bucuresti ora exactă! spune:

    Cum vă spuneam prieteni,criminalul asta „bogdan „are numai moarte si crime in cap!Puscarias imputit!Comentează bezmeticule omeneste!

  3. bogdan spune:

    Porkul asta de Dodonka va avea soarta lui Aldo Moro !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top