Jens StoltenbergRusia și NATO sunt în contradictie profunda și au puncte de vedere diferite, iar prima reuniune a Consiliului NATO-Rusia de dupa 2014 la nivel de ambasadori, care a avut loc azi, nu a putut schimba aceasta situatie, a declarat după discuții secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, scrie Reuters.

La întâlnire, la care din partea rusa a participat reprezentantul permanent la NATO Alexandr Gruşko, s-a discutat despre Ucraina, riscurile unui război și Afganistan.

Potrivit lui Stoltenberg, părțile au viziuni diferite asupra situației din Ucraina, precum și în percepția responsabilității pentru criza în curs de desfășurare din aceasta tara. Secretarul general a spus că Moscova încearcă să prezinte în mod fals evenimentele din tara vecina drept război civil.

„Mulți aliați nu sunt de acord cu faptul că Rusia încearcă să prezinte evenimentele din Ucraina ca pe un război civil. Rusia este cea care destabilizează estul Ucrainei prin susținerea separatistilor cu muniție și echipamente militare, finanțare, dar și cu comandament și control”, – a declarat secretarul general al NATO.

El a spus că NATO nu recunoaște anexarea Crimeei și este foarte îngrijorata de încălcările grave ale regimului de încetare a focului în Ucraina. Moscova consideră că alipirea peninsulei la Rusia a fost legala, explicând că s-a realizat pe baza referendumului, rezultatele caruia nu sunt recunoscute în Occident. De asemenea, autoritățile ruse au negat în mod repetat ca ar sprijini financiar și militar milițiile din Donbas sau că a participa la conflict cu trupe regulate.

De asemenea, la reuniunea ambasadorilor, NATO și-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu incidentele din Marea Baltică de săptămâna trecută.

Stoltenberg a declarat că „diviziunile profunde” dintre Rusia și NATO nu au dispărut în urma întâlnirii. El a descris discuțiile ca fiind deschise şi şi-a exprimat speranța pentru continuarea lor, precizând însă că părțile nu au convenit data unei alte reuniuni.

gruskoLa rândul sau, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Alexandr Gruşko (foto 2), comentând rezultatele reuniunii a declarat că Moscova și alianța încă nu au obtinut o agenda pozitiva, precizand că noi negocieri in cadrul Consiliului NATO-Rusia nu s-au stabilit.

Potrivit lui Gruşko, Rusia nu se simte confortabil din cauza lipsei unui dialog permanent cu alianța. Reprezentantul permanent a subliniat faptul că dialogul privind măsurile de sporire a încrederii între părți nu este posibil fără o scadere a activitatii militare a NATO la granițele Rusiei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top