racheta raza scurtaPolonia a invitat luni producătorii de rachete sol-aer să iniţieze un „dialog tehnic” în vederea elaborării unui sistem de apărare antiaeriană alcătuit din rachete cu rază scurtă de acţiune, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

Acest sistem ar trebui să facă parte din aşa-numitul „scut antirachetă şi antiaerian” al Varşoviei, alcătuit din rachete cu rază de acţiune foarte scurtă, scurtă şi medie, potrivit Mediafax.

Costul proiectului a fost estimat la aproximativ 30 de miliarde de zloţi (7,1 miliarde de euro), în contextul în care Varşovia a anunţat anterior că intenţionează să cheltuiască în următorii zece ani 140 de miliarde de zloţi (33,6 miliarde de euro) cu modernizarea armatei.

Furnizorul noului sistem de apărare antiaeriană va fi cunoscut în 2016, au afirmat oficiali din cadrul ministerului polonez, citaţi de agenţia de presă PAP.

Aceste măsuri au fost adoptate în contextul îngrijorărilor provocate de criza din Ucraina şi ameninţarea pe care ar putea să o reprezinte Rusia.

Astfel, Polonia a anunţat recent că va consolida, în următorii ani, prezenţa militară în estul ţării, la frontiera cu Ucraina.

Planul prevede suplimentarea efectivelor militare în bazele situate în estul ţării şi investiţii în infrastructura regională.

Trebuie trase învăţăminte” de pe urma crizei din Ucraina, a declarat ministrul polonez al Apărării, Tomasz Siemoniak.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top