Philip-HammondRusia ar putea scăpa de noile sancţiuni economice prevăzute de UE în cazul unui armistiţiu în Ucraina, a declarat vineri ministrul britanic al Afacerilor Externe, aflat la summitul NATO de la Newport.

„Cel mai rezonabil este să mergem înainte cu planul nostru de a impune noi sancţiuni. Dacă ulterior va exista un armistiţiu, dacă este semnat şi va intra în vigoare, vom putea atunci să luăm în considerare anularea sancţiunilor”, a declarat Philip Hammond pentru BBC.

„Există mult scepticism în ceea ce priveşte materializarea, implementarea armistiţiului. Noi putem oricând să anulăm sancţiunile, la o dată ulterioară. Pentru moment, nu vrem să fim distraşi de la hotărârea noastră de a impune noi sancţiuni pentru a răspunde la incursiunea de anvergură a forţelor ruse în Ucraina”, a adăugat el, citat de Mediafax.

Ministrul s-a exprimat în condiţiile în care Statele Unite pregătesc, în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, pentru a accentua presiunea asupra Moscovei.

În paralel, noi negocieri au loc vineri la Minsk în vederea unui armistiţiu în estul Ucrainei, teatrul confruntărilor violente între forţele ucrainene şi rebelii separatişti susţinuţi de Rusia.

Anunţul de miercuri privind un armistiţiu a fost întâmpinat cu prudenţă de aliaţi, obişnuiţi cu acţiunile contradictorii ale Moscovei privind criza ucraineană.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top