ISISPână la 4000 de imigranți din Asia Centrală au călătorit în Siria, pentru a se alătură grupării teroriste jihadiste ISIS, după ce au fost recrutați la Moscova de către ceceni, arată într-o analiză jurnalistul Daniil Turovsky, în publicația britanică the Guardian.
Potrivit lui Turovsky, în ultimii trei ani, între 2000 și 4000 de persoane au călătorit din Tadjikistan în Siria după ce au fost recrutați de la Moscova. În acest sens, Gulru Olimova, născută în Tadjikistan, în apropiere de granița afgană a povestit jurnalistului publicației the Guardian maniera de racolare a soțului său, Loik Rajabov de către mafia cecenă pentru a lupta pentru ISIS în Siria. Astfel, drama acestei familii a început în toamna lui 2014 când Rajabov și-a luat soția și copiii cu el la Moscova unde lucra pe un șantier de construcții.

După câteva luni, Loik Rajabov și-a sunat socra, Mairambi Olimova, pentru a-i comunica că s-a mutat în Siria. Olimova a raportat conversația autorităților tadjice care nu au făcut nimic în cazul ginerelui său. Pe de altă parte, jurnalistul Turovsky susține în analiza sa că situația familiei Olimova nu este singulară întrucât majoritatea luptătorilor tadjici din cadrul ISIS, precum Rajabov, au fost recrutați în timp ce lucrau ca muncitori migranți pe șantierele de construcții de la periferia Moscovei de către mafia cecenă.

Autoritățile ruse susțin că cecenii ar fi trimis în Siria pentru a lutadjicipta alături de ISIS până la 4000 de muncitori migranți din Asia Centrală pe ruta Moscova- Alep.

Tadjicii, fascinați de banii și prosperitatea ISIS
Olimova a mai declarat jurnalistului publicației the guardian că fiica ei a sunat-o din Siria de mai multe ori și-n timpul ultimei conversații din luna aprilie i-a spus că ISIS le-a oferit suma de 30.000 de $ pentru călătoria de la Moscova la Alep.

Potrivit acesteia, familia Rajabov ar trăi într-un apartament cu 4 camere iar acesta s-ar ocupa cu activitățile militare ale ISIS.
Pe de altă parte, liderii ISIS le plătesc câte 35 de $ pe lună pentru fiecare copil din cei trei copii ai familiei Rajabov în timp ce Gulru i-a transmis mamei sale următorul mesaj: ” Califatul va veni în Tadjikistan, astfel că musulmanii vor putea să trăiască cu Dumnezeu”.
La rândul său, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon a numit ISIS ”ciuma secolului și un pericol iminent pentru securitatea țării”.
” Există 2000 de tadjici aici, în Siria. Dacă situația continuă, va fi rău pentru Tadjikistan”, a declarat Nursat Nazarov. El a mai spus că ISIS este foarte activ în recrutarea de aliați în Afghanistan și Tadjikistan iar Federația Rusă a promis autorităților centrale tadjice că le va oferi un sprijin financiar de 70 miliarde ruble pentru arme și securizarea frontierei cu Afghanistan.

La rândul său, Ahmad Ibrahim, editorul cotidianului Paik, cu sediul în orașul de frontieră Kulyab este de acord cu evaluarea oficială în legătură cu fenomenul recrutărilor ISIS în rândurile muncitorilor tadjici.
”În Afghanistan, au fost grupuri de luptători ai statului islamic până la 100 de persoane pentru o lungă perioadă de timp. Există tadjicii, există uzbecii. Sunt pregătiți să își atace propriile state”, a conchis editorul publicației Paik. De asemenea, Ibrahim mai susține că de la Kulyab s-a ridicat liderul tadjic al ISIS Nazarov care luptă în Siria sub acronimul Abu Kholidi Kulobi.

În 1993, Nazarov a dezertat din armată și a fugit la Moscova unde a lucrat ca taximetrist. El s-a întors în Tadjikistan în 1999 și a devenit dealer de canabis în bazar. ” Toată lumea care vine de la Moscova acum spune că cecenii vin de la moschei și le explică migranților că trebuie să meargă direct în Siria unde Califatul este. Cred că cei care merg acolo, la ISIS, ei urăsc Rusia pentru condițiile pe care trebuie să le îndure pentru a trăi”, a declarat fratele lui Nazarov. Pe de altă parte, în analiza sa, jurnalistul Daniil Turovsky citează un raport al Grupului Internațional de Criză unde se precizează faptul că în ultimii trei ani, între 2000 și 4000 de persoane au călătorit în Siria din Tadjikistan.luptatori ”Chemarea lui ISIS- care spune că vrea profesori, asistente medicale și ingineri, nu doar luptători-poate apărea pentru unii drept o alternativă atractivă” se arată în raport care mai precizează faptul că noul Califat ISIS este văzut de locuitorii din Asia Centrală ca o schimbare de la viața post-sovietică.

De asemenea, Turovsky mai evidențiază din raport faptul că ”în Rusia, migranții sunt marginalizați, de multe ori ilegali, câștigă bani puțini și găsesc în religie un nou sens”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top