lavrovLa acuzațiile de crime de razboi pe care SUA și comunitatea occidentala le fac împotriva Rusiei în Siria, șeful diplomaților rusi, Serghei Lavrov, raspunde sugerând că NATO ”a început prma”.

Diplomatul rus a declarat că bombardarea Iugoslaviei de către forțele NATO în 1999 a fost ”agresiune pură”, „primul atac armat în Europa împotriva unui stat suveran dupa 1945”, îl citează RIA Novosti. Pe de alta parte, diplomatul rus nu aminteste obiectivele fortelor NATO în Iugoslavia, printre care: oprirea tuturor activităților militare și încetarea imediată a violențelor și represiunilor cu retragerea armatei, poliției și forțelor paramilitare din Kosovo.

Astfel, ministrul de externe a raspuns acuzațiilor justficate ale reprezentanților Statelor Unite cu privire la acțiunile Rusiei în Siria. Mai mult, chiar saptamana trecuta, Serghei Lavrov a cerut nimicirea tuturor teroristilor din Alep, facand referire nu doar la islamisti, ci si la fortele opozitiei moderate care se opun regimului lui Assad.

Lavrov a subliniat faptul că ”partenerii occidentali”, inclusiv SUA și Marea Britanie, „ajung în isteria sa” sa insulte public Rusia, numind ceea ce se întâmplă în Siria – barbarism și crime de război.

Ca răspuns la aceste declarații diplomatul rus și-a permis să le reamintească faptul că și ”agresiunea împotriva Iugoslaviei a fost însoțită de o mulțime de bombardamente a obiectivelor civile”.

Amintim, bombardamentele NATO în Iugoslavia au durat între 24 martie 1999 până pe 11 iunie 1999 si au dus la moartea a 489–528 civili (conform Human Rights Watch), pana la 1.200 civili, potrivit Comitetului Iugoslav pentru Cooperare cu UNICEF.

Datele privind victimele bombardamentelor ruse din Siria indica pana in prezent peste 9.300 de persoane ucise, din care 3.800 civili, inlcusiv femei si copii, conform Observatorul sirian pentru drepturile omului.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

14 Responses to Cum scuză Lavrov bombardamentele din Siria

  1. yehudy spune:

    draga ivan, cred ca primul atac impotriva unui stat suveran din europa dupa 1945 a fost atacul urss impotriva ungariei in anul 1956 🙂
    draga ivan, al doilea atac impotriva unui stat suveran din europa dupa 1945 a fost atacul urss impotriva cehoslovaciei in anul 1968 🙂

    draga ivan, ministrul de externe al federatiei ruse habar nu are de istoria europei sau de istoria urss-ului 🙂
    pe cale de consecinta lavrov este fie un incompetent fie un mincinos notoriu 🙂
    pe cale de consecinta, federatia rusa reprezentata de lavrov este un stat militarist agresiv care isi traieste ultimii 2 ani 🙂

  2. bogdan spune:

    Tov Javrov iar minti porcule :
    1. Dupa 1945 primii au fost tot porcii in Ungaria 1956 si Cehoslovacia in 1968 -godace !
    2. In FRY (Serbia+Muntenegru) bombardamentele NATO din 1999 au fost pt a opri crimele facute de un dictator(Milosevich) spre deosebire de situatia din Siria unde bombardamentele porcesti sunt pt a sustine un dictator in crimele lui impotriva propriei populatii (Assad ) – este o mare diferenta intre cele doua situatii ! Dar porcii nu: batman,batman !

    • vlad tepes spune:

      In Serbia, zeii tai amerloci la care te inchini au facut genocid. In duminica Sfintelor Pasti ale lui1999, criminalii yankei au aruncat bombe asupra bisericilor sarbesti, omorand mii de oameni nevinovati, dupa care cu un cinism greu de descris, cand au fost intrebati de ce au ucis civili in zi de Paste, au raspuns ca amaratii aia ucisi, au fost de fapt, „PAGUBE COLATERALE” . Si tu afirmi aici, ca i-au omarat pe amaratii aia , pt a opri ” crimele ” lui Milosevici?? Bre nenorocitule, cata LABA trebuie sa faci, ca sa ajungi in asa hal??? E clar ca esti labar de Cartea Recordurilor!!

      • Catun spune:

        Voi daca nu mintiti nu va simtiti bine. Adevarul nu este ce crezi tu, adevarul e ceea ce corespunde realitatii.

        Intre 500 si 2500 de civili au murit in urma bombardamentelor NATO din Serbia. SUA vinovata si-a cerut scuze. Rusia niciodata nu si-a cerut scuze cand a omorat mult mai multi civili. In secolul XX numai Stalin a omorat 60 de milioane de civili.

        Serbia a supus purificarii etnice aproape 1 milion de albanezi kosovari. Rusia a facut la fel cu romanii, tatarii si ucrainenii. Rusia nu a platit pentru purificarile etnice facute romanilor. Ce sa mai vorbim de scuze?

        • Toni spune:

          Catun, ok, dar intrebare: cine mizda pa-sii i-a facut pe americani arbitri? Adica ce cauta bombe americane in Europa la 50 de ani de la razboi? Sa se duca in Texas acolo sa-si execute detinutii si sa se impuste pe strada…dar de ce sunt arbitri in Europa???

          • bogdan spune:

            Mai bine zis ce cautati voi porcii kremlinului in Georgia,Moldova sau Ucraina ? Intai raspunde la asta si apoi guitza alte prostii vierme sovietic din curul lui putler !

        • bogdan spune:

          Ce te miri ! Godaci traiesc int-ro lume paralela doar a lor si au deasemenea un adevar doar al lor nerecunoscut de nimeni altcineva..

        • vlad tepes spune:

          Unde si-au cerut scuze, dracoveniile alea amerloce, care omorau civilii nevinovati din avioane, ca intr-un joc pe calculator! Poate lui ma-ta in Catun i-au cerut scuze, pt ca au violat-o si ca urmare a iesit din ea, o catastrofa umana!

      • bogdan spune:

        Hai ca ai spume la gura de atata caca !
        1.nu au fost mii – nu au fost de Paste si nu au fost bombe peste biserici ! Guitza in alta parte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top