Modelul promovat de actualul presedinte al Ucrainei Petro Porosenko, care prevede soluționarea pașnică a conflictului din estul Ucrainei fără o reformă imediată a armatei ar fi dezastruos, afirma analistul politic Iuri Butusov, în Tsenzor.NET.

„Succesul este oferit în primul rând de componenta militară a confruntării … Au fost multe opinii în favoarea așa–numitei soluții politice, având în vedere imposibilitatea rezolvarii situației prin mijloace militare. O astfel de abordare este o eroare periculoasă, deoarece soluția politică este contrapusa celei armate, dar trebuie sa avem în vedere că vorbim despre aspectele complementare ale aceleiasi problemei.

Pacea vine după război.

Daca una din partile beligerante încearcă să acționeze cu forța, să o convingi de inutilitatea acestei abordări se poate doar prin forță. Numai după asta devine posibilă reglementarea politică.

Și, în paralel cu desfășurarea ostilităților este absolut necesar să se ia măsuri pentru a rezolva nemulțumirile economice, politice și sociale care alimentează tendința de revoltă, care, iarasi, trebuie să constituie baza existenței in siguranta, pe baza cărora poliția, autoritatile şi oameni simpli sa-si vada de viata fara teama„, afirma locotenent–generalul George Lee, comandantul Forței Expediționare britanice în Malaezia (cea mai mare parte a carierei sale a servit în Forțele Speciale SAS).

Razboiul hibrid din Ucraina a existat si in alte parti – Cazul Malaezia

După proclamarea independenței în 1963, Malaezia a fost atacata de procomunistii din Indonezia, care fără sa faca vreo declarație de război au decis să ocupe zona de est a Malaeziei. Acesta a fost primul „război hibrid” nedeclarat din istoria modernă.

Președintele comunist al Indoneziei – Sukarno – a instituit un regim totalitar în Indonezia, care se numea „democrație ghidată„. Sukarno  era foarte atasat de Uniunea Sovietică…

El a proclamat sloganul „adunarea pamanturilor indoneziene” (foarte asemanator celui anuntat de Vladimir Putin – „adunarea pamanturilor rusesti) și a cerut „zdrobirea Malaeziei„.

Doar ca, războiul nu a fost declarat. Propaganda a explicat că războiul ar trebui să fie secret, cu lupta de partizani. Sub influența propagandei, în rândurile „voluntarilor” au aderat 21 de milioane de persoane, iar probleme cu lipsa de „voluntari”,  arme și echipamente militare nu au existat.

Armata indoneziană depasea de cateva ori in putere pe cea din Malaezia şi lupta cu trupe nemarcate, prezentând fortele sale armate drept „miliții” locale sau „rebeli” care luptă din proprie inițiativă împotriva „juntei” din Malaezia (ramarcam o alta similitudine cu propaganda rusa, care vorbeste despre guvernul de la Kiev in termen de junta).

Elita conducătoare din Indonezia, folosind propaganda, vorbind despre „atrocitățile” malaezienilor, a provocat o explozie de sentiment naționalist în societate. Agresiunea nedeclarata era prezentata drept readucerea acasa a pamanturilor stramosesti, iar despre Malaezia afirma ca este o „țară nonsens„, o „marionetă a Occidentului” etc.

Urmare a agresiunii nedeclarate, Occidentul a impus sancțiuni împotriva agresorului, dar acestea nu au fost suficiente pentru a opri Indonezia.

Lui Sukarno, care a atins un rating de popularitate de 100% (peste Putin – 85%), Parlamentul i-a acordat titlul de presedinte pe viata. (Nu este o glumă, ci o relatare a faptelor).

Malaezia a cerut ajutor de la Marea Britanie, care in prima faza i-a asigurat consilieri si instructori care au început să reformeze armata, dar si toate sectoarele de stat. Dar mai presus de toate – armata.

Un contingent mic al armatei britanice, alcatuit de membrii Regimentul 22 SAS și alte forțe speciale, împreună cu Armata Malaeziana reformata, au folosit tactica patrularii ascunse, au dezvoltat o rețea de informații, raiduri de sabotaj și atacuri bruste asupra unitatilor agresorului, cauzandu-i pierderi grele.

Agresiunea din estul Malaeziei a fost oprita, iar dupa ce invadatorul a inceput sa sufere pierderi grele, războiul a devenit foarte repede nepopular.

Regimului lui Sukarno i-a fost frică sa opreasca războiul şi  să provoace nemulțumirea în rândul populației, convinsa de nevoia urgentă de a alipi un teritoriu dominat de junglă pentru a „proteja triburile indigene de junta din Malaezia„.

În timp ce în Malaezia avea loc o reforma rapida, Indonezia se scufunda in mocirla crizei, și în ciuda statutului de președinte pe viață, Sukarno pierde rapid încrederea și sprijinul populatiei.

După trei ani de război, în imposibilitate de a aduce victoria acasa, regimul totalitar din Indonezia a căzut sub presiunea crizei economice și a sancțiunilor internaționale. A urmat răsturnarea lui Sukarno si restabilirea relațiilor cu Occidentul in vederea ridicarii sancțiunilor.

Sukarno nu a fost acuzat de corupție, nu a fost judecat, pana la moartea sa, la 4 ani de la incheierea razboiului, acesta trăind în izolare completă de lumea exterioară.

Războiul a devenit celebru pentru că Malaezia și Marea Britanie l-au câștigat folosind o combinație de actiuni de natura politică, economică, informațională şi militara. Scopul luptelor nu era deținerea teritoriului, ci distrugerea completă a unităților de șoc ale inamicului, eliminarea liderilor rebeli, sau a celor mai activi.

Astazi, istoria războiului din estul Malaeziei este predata și studiata în toate academiile militare occidentale ca un exemplu de realizare a victoriei cu costuri si pierderi minime. Un rol cheie în război l–a jucat planificarea flexibilă, inteligenta, comanda si analiza competenta a situației și utilizarea perfectă a forțelor speciale in operațiuni secrete cu sprijinul unitatilor de soc ale armatei regulate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

adunarea pamanturilorjuntapropagandăPutinrazboi hibridrazboi Indonezia Malaeziavitorie in razboi hibrid