Ralph HuskPastorul Bisericii Evanghelice germane Ralph Husk a devenit celebru înca iarna anului 2014. La acea vreme el se afla deja de patru ani in Ucraina. Fost cetatean al RDG, Husk a vazut pe viu „încheierea pașnică a conflictului de zeci de ani” intre Occident și țările din blocul comunist. „Acum el iar se află în mijlocul unui conflict, care ar putea schimba istoria lumii” – scrie Die Welt.

În decembrie 2013, președinte de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, îşi pregătea țara deja de trei ani sa semneze acordul de asociere cu UE. Dar, în ultimul moment, a intervenit „puternicul patron” al lui Ianukovici – Vladimir Putin, şi șeful Ucrainei a fost forțat să schimbe macazul. Ca răspuns la aceasta, au urmat primele demonstrații studențești. Apoi studentilor li s-au alaturat cetățenii din toate grupele de vârstă, au început ciocnirile cu poliția.

Pe 9 decembrie 2013, liderul opoziției Vitali Kliciko a cerut protestatarilor sa-si trimita femeile si copiii acasă. După aceea, barbatii au mărșăluit furioşi spre palatul prezidențial. Langa Biserica Luterană, unde slujeste pastorul Husk, protestatarii au dat peste un cordon al poliției. Pastorul a ieșit afară, a stat între cele doua tabere ostile întrebandu-i daca vor cu adevarat sa se omoare. El le-a povestit despre anul 1989 în RDG, când pe străzile germane suna sloganul „Fără violență.” A reusit sa calmeze situația. Dar, în ianuarie 2014, cinci protestatari au fost uciși, în luna urmatoare aproape o suta de oameni.Maidan

Pastrorul Husk a transformat bisercia sa în infirmerie pentru protestatarii raniti. Mass-media germană l-a numit atunci pe preot „neamtul de la Kiev” care trăiește „în mijlocul furtunii”.

Când a izbucnit războiul în partea de est a Ucrainei, Husk a inceput sa stranga ajutoare umanitare și a mers chiar în zona de conflict, pentru a sprijini casele de copii situate în apropiere de linia frontului. Cu toate acestea, pastorul Husk nu mai poate rămâne la Kiev: remarcile sale au fost criticate de către conducerea Bisericii Evanghelice din Germania.

În special acest lucru este valabil pentru cuvintele sale, rostite într-un interviu: „În anumite circumstanțe, libertatea și pacea trebuie să fie aparate prin forța armelor”. Într-un alt interviu, Husk a spus: „Sunt foarte aproape de ideea pacifista. Admir oameni precum Mahatma Gandhi sau Albert Schweitzer … Cu toate acestea, trebuie să permitem oamneilor să reziste în fata agresorilor, atât din ​​interior cât și din afara”.

În ciuda faptului că nu este politician, nu poate închide ochii la situația politică, spune Husk. În opinia sa, este posibil să se faca o analogie între situația din RDG și situația actuală din Ucraina. „Motivele oamenilor de atunci si de acum sunt aceleasi. Iar puterea nu asculta de nimeni, nici atunci, nici astăzi ea nu vrea cu adevărat să vorbeasca cu oamenii”- a spus pastorul.Maidan Berkut

„Un lucru este clar: Rusia este un beligerant. Din Rusia către Ucraina vin mercenari și echipament militar. Acest lucru trebuie să înceteze”, – a spus Husk. „Asupra Rusiei se poate exercita presiune numai de pe pozitie de forta în cadrul negocierilor. Ucraina a câștigat solidaritatea noastră. A fost impinsa în război din afară”, – a spus pastorul.

„Eu nu simpatizez cu mincinosul – a spus Husk, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin. – El nu poate crea un model social atractiv și totodata sa recurga la presiuni militare și intimidare. Dar aici, în Ucraina, m-am întâlnit cu oameni care nu se vor mai lase intimidați și care sunt dispuși să își asume responsabilitati”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top