Institutul de Studii Strategice din Rusia (RISS) a elaborat un plan pentru „clătinarea“ alegerilor prezidențiale din SUA în favoarea candidatului republican Donald Trump, care a căștigat alegerile. Totodată, RISS a urmărit subminarea încrederii americanilor de rând în sistemul electoral al SUA, susține Reuters, care citează trei oficiali americani și patru foști oficiali.

Sursele agenției au declarat despre două documente confidențiale elaborate de RISS, care au permis agențiilor de informații din SUA să ajungă la concluzia despre încercarea Rusiei de a interveni în procesul electoral american. Serviciile de informații din SUA au obținut aceste materiale pregătite de institutul de la Moscova  după alegerile de pe 8 noiembrie 2016.

Reuters numește RISS un ”think-tank rusesc controlat de Vladimir Putin”. Agenția constată că ”Institutul” este condus de foști oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete, care au fost numiti direct de administrația lui Putin.

Potrivit unor surse ale Reuters, primul document RISS a fost elaborat în iunie 2016 și distribuit „la cel mai înalt nivel al regimului din Rusia”. Textul conține sfaturi generale cu privire la modul în care trebuie desfasurata campania de propagandă, care urmeaza sa fie declansata pe rețelele sociale și prin agențiile ruse de știri.

Scopul campaniei era sa se încurajeze alegătorii din SUA sa aleaga un președinte cu o poziție prorusa, au declarat pentru Reuters cei șapte oficiali.

Al doilea document al ”Institutului”, elaborat în luna octombrie al anului trecut și distribuit în același mod, informa cu privire la posibila victorie in alegerile din SUA a candidatului prezidențial din partea Partidului Democrat, Hillary Clinton. Din acest motiv, analistii RISS recomandau ca Rusia sa oprească campania de propagandă în sprijinul lui Trump și să se concentreze pe diseminarea de informații cu privire la ”numeroasele încălcări” înregistrate la alegerile din SUA. În acest fel, Rusia urma să „submineze în general legitimitatea sistemului electoral din SUA și să afecteze reputația lui Hillary Clinton, într-o încercare de a submina șansele sale pentru președinție“, susțin sursele citate.

În același timp, documentele elaborate de RISS și ajunse in posesia serviciilor secrete din SUA au stat la baza concluziilor administrației Obama că Rusia a lansat o campanie de „știri false“ și a demarat atacuri cibernetice asupra serverelor Comitetului Național al Partidului Democrat din SUA.

„Putin a avut întotdeauna acest obiectiv, și a cerut ”Institutului” să-i alcătuiască o foaie de parcurs“, – a declarat una din sursele agenției, un fost senior din comunitatea de informații din SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to Cum un think-tank rusesc controlat de Vladimir Putin a încercat să influențeze alegerile din SUA

  1. yehudy spune:

    draga ivan, de ce procuratura rusa nu ancheteaza conturile lui putin din panama? 🙂
    pentru ca federatia rusa este un stat profund corupt, federatia rusa este un stat esuat 🙂
    urmeaza dezintegrarea federatiei ruse dupa modelul invincibilului si maretului URSS 🙂
    draga ivan, iti aduci aminte de maretul si invincibilul urss? 🙂
    la fel se va dezintegra federatia rusa: din interior 🙂

  2. SaakasBilly spune:

    ASTEA SUNT IARASHI PURE POVESTI PENTRU COPII !! PAI DACA A FOST COMPROMISA ALEGERA PRASHADINTELUI DE CE NU SE REPETA ALEGERILE ?? NU AU RICANII BANI?? EI SE LAUDA CA SUNT CEI MAI BOGATI DE PE PLANETA NU ?? SI ACUM NI SE SPUNE CA AU UN PRASHADINTI ALES INCORECT CARE NORMAL E ILEGITIM !! OK !! RUSII AU FACUT CEVA ,DAR DE CAND SE VANTURA BESHINA ASTA SCONCSOASA ,NU AU REUSIT SA SPUNA SI CE AU FACUT CONCRET…RUSII !! AM INTELES CA RUSII NU AU VOIE SA AIBE NU STIU CE INSTITUTII CA AR FI ILEGALE,SI CA TOT CE E IN LEGATURA CU PUTIN E RAU ,CUM E FOARTE RAU CE E IN LEGATURA CU SERVICIILE LOR SECRETE !! IAR DE AICI SE TRAGE CONCLUZIA CA SERVICIILE RICANE SECRETE SUNT FOARTE BUNE,TRUMPUL LOR E FOARTE BUN ,MAI ALES CAND DA ORDINE SA SE ARUNCE CU BIG MAMA SI CU TOMAHAUK-uri !! OK !! NU STIM CUM AU REUSIT RUSII IMPOSIBILUL ,STIM INSA CA SUNT INAPOIATI SI NEANSEMNATI,ADECA O BENZINARIE ?? MAI STIM CA TOT STAFUL LUI TRUMP ,INCLUSIV EL ,SUNT DE ACORD CA ALEGERILE AU FOST FRAUDATE DE PUTIN IN PERSOANA,ALTFEL NU IESEA MOTZATU’ PRESEDINTE!! DECI TAMPENIA DIN CAPUL RICANILOR E MARE CAT CASA !! PAI DACA STAFUL MOTATULUI,CHIAR SI EL IN PERSOANA SUNT DE ACORD CA PUTIN I-A INSTALAT ILEGAL LA CASA ALBA,CE MAI ASTEAPTA ?? EI FAC O MARE ILEGALITATE ACUM !! PAI DACA S-AU DENUNTAT ,DE CE NU-SI DAU DEMISIA,CA SA NU MAI SPUN ,DE CE NU DAU ORDIN SA FIE ARESTATI SI JUDECATI ?? E NOAPTEA MINTII !!!

    • Catun spune:

      Chiar asa, ar trebui ca babaciunea Clinton sa ceara repetarea alegerilor. Dupa o minte simplista.

      Probabil, in Rusia primea deja un glont in cap.

      • Toni spune:

        cum sa-i spui babaciune sefei tale?
        Ce o sa spuna supervizorii? Pai cum iti faci tu datoria de troll? Clinton era minunata si voia pacea, asa trebuie sa scrii. Pentru ca Putler e de vina, el scrie din savuschina!

        • Catun spune:

          Papusa toni, cand veti invata si voi rusnacii cum sa recunoasteti adevarul?
          Daca te mai invit sa arati vreo dovada, oare vei reusi sa spargi gheata?

    • yehudy spune:

      draga ivan, de ce procuratura rusa nu ancheteaza conturile lui putin din panama? 🙂
      pentru ca federatia rusa este un stat profund corupt, federatia rusa este un stat esuat 🙂
      urmeaza dezintegrarea federatiei ruse dupa modelul invincibilului si maretului URSS 🙂
      draga ivan, iti aduci aminte de maretul si invincibilul urss? 🙂
      la fel se va dezintegra federatia rusa: din interior 🙂
      draga ivan, procurotura rusa ar trebui sa ancheteze si sursa averii lui medveev 🙂

  3. bogdan spune:

    Ce sa ceri unei natiuni inapoiate si teroriste numita Statia de Benzina OLr !

    • Basarabia e Romania spune:

      Ba poti totusi sa le ceri ceva : sa stea in banca lor si sa ne lase pe noi in pace si sa stea acolo la ei unde cica este mai bine!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top