Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, s-a pronunțat în urma plângerii întreprinderii rusești Almaz-Antey, care a contestat sancțiunile impuse de UE împotriva sa, scrie „Adevarul European”, citând serviciul de presă al instanței.
Este vorba despre sancțiunile aporbate de Consiliul UE în 2014, după începerea agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei. Atunci, UE a decis să înghețe fondurile și activele companiei ruse „Almaz-Antey”, precum și a unei serii de alte întreprinderi din industria de apărare din Rusia.
„Instanța a respins plângerea Almaz-Antey și, astfel, a sprijinit decizia de înghețare a fondurilor companiei”, – se arata in comunicatul Curtii.
Decizia Curții de Justiție a UE a fost prima în seria recursurilor depuse de companiile rusesti împotriva sancțiunilor occidentale.
„… Curtea consideră că Consiliul UE nu a acționat în mod disproporționat atunci când a decis să înghețe fondurile întreprinderilor care sprijină material sau financiar acțiunile autorităților ruse, care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”, – spune decizia.
În opinia Curții, sancționând anumite companii, Uniunea Europeană se așteapta ca acțiunile ilegale ale Rusiei ”vor înceta sau vor deveni mai scumpe pentru cei care le comit, iar acest lucru va contribui la soluționarea pașnică a crizei din Ucraina”.
Este cunoscut faptul că societatea „Almaz-Antey” produce rachete „Buk” si alte rachete din clasa sol-aer. Instanța a fost de acord cu probele prezentate de Consiliul UE privind transferul ilegal de catre Rusia a armelor către separatiștii de pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, instanța a luat în considerare numeroase rapoarte care atesta ca aceste arme au fost folosite pentru a doborî avioane și elicoptere militare ucrainene, fapt care de altfel nu a fost infirmat de „Almaz-Antey”.
„Producand arme si echipamente militare si livrandu-le statului rus, care, la rândul său, asigură cu arme separatistii din estul Ucrainei, Almaz-Antey susține, în esență, acțiunile care amenință sau subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”, – se arata in declaratia Curtii de Justiție a UE.
Instanța a notat separat că pentru înghețarea fondurilor societății nu a trebuit să dovedească cine a operat complexul „Buk” care a doborit avionul de pasageri MH-17.
„Curtea consideră de asemenea că Consiliul UE nu a fost obligat să dovedească că armele pe care „Almaz-Antey” le produce au fost folosite în Ucraina de catre separatiști. Astfel de elemente de probă ar fi dificil de obținut, mai ales în situația unui conflict continuu, unde este dificil să se stabilească responsabilitatea și tipurile de arme utilizate de către fiecare dintre părțile aflate în conflict”, – mai spune decizia.
În prezent, în fața Curții se afla alte plângeri ale unui număr de companii rusești, atât din sectorul financiar, cât și întreprinderi din domeniul apărării.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
La toate cererile godacesti raspunsurile Lumii Civilizate vor fi la fel…