Curtea Internațională de Justiție de la Haga a reamintit Rusiei obligația sa de a îndeplini ordinul instanței de reluare a activitatii Mejlisului poporului tătar din Crimeea, a anunțat ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, Lana Zerkal, pe pagina sa de Facebook.

„Tocmai am primit o scrisoare din partea Curții Internaționale de Justiție, în care instanța ne-a informat că a trimis Rusiei cererea, redactata de o manieră conservator-diplomatică caracteristică instanței, de a pune în aplicare punctul obligatoriu al deciziei  ONU privind reluaraea activitatii Mejlisului“, – a declarat ministrul adjunct.

Pe 19 aprilie, Ucraina a cerut instanței să confirme că Rusia este obligată să anuleze interdicția lucrărilor Mejlisului, în conformitate cu decizia Curții Internaționale de Justiție din 19 aprilie 2017 privind aplicarea măsurilor provizorii.

Zerkal a subliniat că, în corespondență cu instanța, Rusia „a încercat să convingă pe toată lumea că tătarii din Crimeea trăiesc bine în condițiile ocupației”. „Aceste explicații nu au distras atenția instanței de la principalul obiectiv  – decizia instanței nu a fost executata”, a explicat ea.

Curtea a atras direct atenția Rusiei asupra faptului că ordinul este obligatoriu, decizia de ridicare a interdictiei Mejlisului este clară și necesită adoptarea unor măsuri concrete. Rusia trebuie să ia aceste măsuri și să informeze Curtea despre executarea lor până la 19 ianuarie 2019, a adăugat Zerkal.

Amintim ca, la 19 aprilie 2017, instanța ONU a emis o decizie provizorie în care obliga Rusia să anuleze interdictia Mejlisului poporului tătar din Crimeea, pe care Moscova a declarat-o organizație extremistă.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Curtea de la Haga a reamintit Rusiei despre decizia privind legalizarea Mejlisului tătarilor din Crimeea

  1. bogdan spune:

    Iar Ospiciul Lumea rusa a raspuns: groh groh groh guiiiiitzz !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top