Vă amintiți constructul rațional pe care își bazau laudele la adresa lui Putin toți exaltații naționaliști din vestul Europei si troglodiții români? Ne spuneau ca chiar daca metodele lui Putin de a lupta cu terorismul sunt inumane (ex. executiile extrajudiciare din nordul Caucazului, mai ales in randul etnicilor din Daghestan si Cecenia), ele sunt în schimb foaaaarte eficiente.

Ei bine, in metroul celui de-al doilea cel mai mare oras rusesc a bubuit o bomba care a ucis 10 nevinovati. Asa cum prezicea recent un publicist, dupa aventura militarista a lui Putin in Siria si uciderea a mii de nevinovati in bombardamente aleatorii, teroarea era obligata sa se intoarca in casele rusilor. Este clar si pentru neavizati ca cine se duce cu razboi in Orient, primeste in propria tara replica teroristilor musulmani. Prin asta au trecut americanii, francezii, britanicii. Le-a venit și randul rusilor.

La inceput a fost avionul de pasageri doborat de ISIS in Sinai. A urmat diplomatul rus din Turcia. Si iata, acum, teroarea musulmana a ajuns in metroul din St. Petersburg.

Totodata, o foarte mare lovitura a incasat si acea parte a propagandei de stat ruse care ne învața ca Europa a degradat așa de mult, incat serviciile sale secrete sunt neputincioase impotriva teroristilor islamisti. Ne mai spunea ca Rusia, în comparatie cu Occidentul ”aflat in putrefactie”, infloreste ca un adevarat ”leagan al credintei si valorilor morale”. E adevarat ca sunt libertati cetatenesti mai putine, in schimb serviciile de securitate sunt eficiente. Altfel spus, cetatenii au sacrificat democratia de dragul sigurantei.

Și se pare ca au sacrificat democratia, dar securitate tot nu au primit, pentru ca in timp ce serviciile secrete ruse erau mobilizate sa lupte cu ”elementul deviationist” din randul liceenilor rusi, care au iesit in numar mare la protestele anti-coruptie din Rusia, teroristii musulmani si-au pus in aplicare planul mortal.

Mai are tupeu cineva sa ne spuna cat de genial este Putin?

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

7 Responses to Atac în orașul natal al lui Putin. De ce ar trebui să amuțească toți putinofilii?

  1. Putimon spune:

    Nu Putler este genial, poporul rus e îndobitocit!

  2. Catun spune:

    Putin este genial, daca poate face ca un popor intreg sa-l urmeze cu incapatanare desi e atat de limpede ca ii duce la dezastru.

  3. bogdan spune:

    A spus cine ce are IQ peste 50 ca Putler este genial ? Ma indoiesc…

    • Catun spune:

      In sensul malefic, sa stii ca este genial ca Hitler, ca Stalin.

      • CINEVA spune:

        Hai da-ma dreaq…
        Pai Hitler nu e idolul vostru,al teroristilor fascist-legionari?
        Stalin e un erou ce a salvat lumea de fascism,din pacate a fost si el omorat de tradatorii infiltrati in serviciile secrete.
        Asa ca nu mai rescrieti voi istoria cum aveti chef…
        NU VETI REUSI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top