Putin YakuninSe pare că nimic nu putea submina poziția lui Vladimir Yakunin în sistemului construit de Putin cu scopul controlului asupra Rusiei, scrie editorialistul Bloomberg,  Leonid Bersidski. Cu toate acestea, Yakunin părăseşte postul de șef al Căilor Ferate din Rusia, „după 10 ani de management prost al companiei”.

„Este posibil – sugerează autorul, – ca Putin sa înțeleaga că sunt vremuri economice grele si companiile de stat au nevoie în primul rand de manageri buni, nu de prieteni loiali, și că pentru a rămâne la putere el trebuia să se distanțeze de oligarhii pe care i-a creat”.

Leonid Bersidski reamintește că Putin și Yakunin au lucrat împreună în KGB. Dar ei au devenit prieteni abia in anii 1990, când Putin era adjunctul primarului din Sankt-Petersburg.

După ce Putin a devenit presedinte, Yakunin a început o cariera fulminanta în sectorul transporturilor feroviare din Rusia. Către anul 2005, el a ajuns sa conduca Căile Ferate din Rusia (CFR) – cel mai mare angajator al țării.

Potrivit lui Bersidski, luând în considerare influența și bugetul CFR, acest post era superior oricarei functii ministeriale. Dupa influenta in economia rusă, CFR rivalizeaza cu alte companii mari de stat precum „Gazprom” și „Rosneft”, conduse tot de prietenii din St. Petersburg ai presedintelui rus.tren

„Această rețea de companii de stat, aflata sub conducerea Kremlinului, a devenit pilonul capitalismului în versiunea lui Putin, în care economia se face în interesul statului <…> și, desigur, oameni care în adancul inimii doresc numai bine ţării” – ironizeaza jurnalistul.

Bersidski consideră că activitățile acestor societăți de stat nu vor fi niciodata predate în școlile de afaceri ca exemplu de „management bun”. Capitalizarea „Gazprom” a scăzut, dupa ce compania a „pierdut miliarde de dolari în expansiuni inutile, motivate politic”.

Cu datorii imense, „Rosneft” se confruntă cu reducerea producției, în timp ce şeful acesteia, Igor Secin, îl implora pe Putin să-l ajute cu bani de la „Fondul de rezerva” deja epuizat.

Căile Ferate Ruse, aflate sub conducerea lui Yakunin, nu au facut excepție de la această regulă. În ultimii 10 ani, rețeaua de cai ferate aproape ca nu s-a extins deloc, iar viteza medie de deplasare a trenurilor de marfă în această perioadă a scăzut cu 5%, indicând faptul că nu s-a investit nici in întretinerea cailor ferate.putin secin

Anul trecut, pierderile corporației s-au ridicat la 99 de miliarde de ruble. Yakunin a dat vina pe decizia guvernului de a îngheța tarifele pentru transportul de produse petroliere, oferind un balon de aer pentru „Rosneft” și „Gazprom”, Kremlinul baga in groapa CFR. Dar problema reală a CFR constă în faptul că în timpul sefiei lui Yakunin, costurile operationale ale companiei au crescut de aproape trei ori.

„Acesti bani nu au plecat pur si simplu pe apa sambetei” – subliniază autorul. Opozantul si luptatorul anti-corupție Alexei Navalnîi a descoperit dovezi ca Yakunin si-a construit „o moșie imensa ” langa Moscova, care avea inclusiv o constructie speciala pentru depozitarea blanurilor. Șeful Căilor Ferate Ruse a negat mai târziu existența camerei cu pricina și a spus că a vândut casa. Dar Navalnîi a continuat investigatia și a expus afacerile profitabile pe calea ferata ale fiului lui Yakunin.

Jurnalistul a amintit că, anul trecut, Yakunin și Secin au refuzat să se conformeze unui ordin al guvernului care ii obliga sa-și dezvăluie veniturile. Șeful Căile Ferate Ruse, chiar a amenințat ca va pleca în sectorul privat. Mai târziu, el a spus că salariul său este între 4 și 5,5 milioane de ruble pe lună, ceea ce nu explica originea averii sale fabuloase şi nici „stilul de viață extravagant”, a comentat Navalnîi.

În același timp, Yakunin este unul dintre susținătorii cei mai proeminenți ai diverselor teorii anti-occidentale ale conspiratiei, care servesc drept bază pentru politica externă actuala a lui Putin. Intr-un articol recent el a spus ca globalizarea este planul malefic al oligarhiei financiare globale, și a insistat că scăderea prețurilor la petrol este organizata de SUA. Textul incoerent a fost extrem de ridiculizat de bloggeri și comentatori.coment Navalnîi

Dar se pare ca ultima picătură a fost confuzia creata în Letonia, unde biroul local anti-corupție l-a arestat pe șeful companiei feroviare letone -Ugis Magonis, sotul nepoatei lui Yakunin. Aproape imediat, conducerea Căile Ferate Ruse a anunțat că va opri tranzitul de mărfuri în porturile letone, aparent din cauza stării proaste a căilor ferate din aceasta republica baltica. Dar premierul leton Laimdota STRAUJUMA a declarat ca mișcarea este un răspuns la arestarea lui Magonis.

„În orice caz, vechiul prieten al lui Putin a devenit o povară, iar acum se retrage cu demnitate”, – scrie Leonid Bersidski. În continuare, Yakunin va deveni membru al butaforicei camere superioare a parlamentului rus.

Alegerea noului șef al sistemului feroviar rusesc va răspunde la întrebarea importantă: Putin crede in continuare ca principala calitate a unui manager de stat este loialitatea fata de presedinte, sau calitatea manageriala?

Rusia trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de prețuri mici la combustibil și, în consecință, control mai mare asupra costurilor, inclusiv măsuri stricte împotriva corupției din companiile de stat, care sunt de o importanță capitală.

„Dacă Yakunin va fi înlocuit de un tehnocrat fără relații personale cu Putin, probabil ca vor urma schimbări similare în Gazprom și Rosneft. Dar daca în locul lui Yakunin va fi pus un alt „prieten la catarama” al președintelui, acest lucru ar însemna că Putin încă se mișca fără sa aiba o direcție clar aleasa, în speranța că maşina sa de propagandă va fi suficienta pentru a se menține la putere”, – a concluzionat Leonid Bersidski.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top