Președintele rus Vladimir Putin a declarat că atacul SUA în Siria a încălcat dreptul internațional, deoarece a fost făcut fără prezentarea dovezilor cu privire la utilizarea armelor chimice de către Damasc. Declarația a fost făcută de Putin într-un interviu pentru postul tv „Mir“.

„Unde sunt dovezile utilizării de catre forțele siriene de arme chimice? – se întreaba teatral Putin și tot el razpunde: Nu sunt! – Dar avem în schimb o încălcare a dreptului internațional. Acesta este un fapt evident. Fără acordul Consiliului de Securitate al ONU a fost lovita o țară suverană. În ciuda acestei încălcări clare a dreptului internațional, toți sunt de acord, acceptă și dau din cap a aprobare”- a spus Putin.

Pozitia de ”legalist” care sta la paza dreptului international este mai mult decât ciudata pentru șeful Kremlinului, având în vedere agresiunile succesive ale Rusiei din ultimii ani în Georgia, Ucraina (fara acordul ONU), urmate de ocuparea unor intinse regiuni din cele doua tari.

Putem sa ne amintim si despre cat de dubioasa este onoara cuvantului rostit de președintele rus. De exemplu, inainte ca în Crimeea sa apara ”omuletii verzi”, el dadea asigurări publice lumii întregi că nu poate fi vorba despre nicio anexare a Crimeei. După câteva săptămâni, când pe peninsula au apărut ”omuletii”, adica armata rusă dar fără însemnele militare,  Putin a spus militarii sunt membrii milițiilor populare locale”, care au cumpărat arme şi uniforme din ”Voentorg” (retea de magazine cu profil militar din Rusia).

După cateva saptamani el a dat mâna cu membrii autorităților autoproclamate ale peninsulei, salutand revenirea Crimeei la patria istorica”. Mai tarziu a recunoscut (de fapt s-a laudat) ca intreaga operatiune de ”unire cu Crimeea” a fost minutios pregatita de Statul Major General al Armatei Ruse, sub conducerea sa.

Apoi, la discuțiile de la Minsk, Putin a promis că Moscova va face totul pentru pacea în estul Ucrainei și, în același timp, nega cu inversunare implicarea Rusiei în conflictul din Donbas. In timpul cat Putin se jura, armata rusă îşi ingropa în secret mortii din Donbas și santaja familiile sa pastreze tacerea în legătură cu decesele.

Și, nu cea din urma, Vladimir Putin cere in continuare dovezi ale faptului ca separatistii prorusi din Donbas au doborat avionul de pasageri MH17 in vara anului 2014. Care au fost concluziile Echipei Internationale de Investigatie – stim cu totii.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

21 Responses to De ce ne apucă pandaliile de fiecare dată când Putin spune că ”nu există dovezi”

  1. Ivan spune:

    Am citit si eu cate ceva de pe aici, ca sa zic asa…. bogdan ,,caz pierdut” o tine tot asa ( du’te la psihiatru, nu uita)……radu e labagiu am inteles, deci nu am ce sa ….sobolanul de catun, zici ca e curva ungureasca isterica..de yehudy viseaza dezintegrari . rsumy asta,e vai de natia lui,…disperat tot repeta kkt muscalesc..doamne rsumy de ce nu iti iei tu hapurile la timp…??? dar, in schimb SaakasBilly, Cineva…..bravo voua…si intelegeti oameni buni, aveti o compasiune pt sobolani, uitati’va cum se strofoaca care mai de care….ei nu au pt ce trai…cum se spune in popor, sunt batuti de Dumnezeu….deci….:)

  2. mocanu dan spune:

    SIRIA VA FI VECHIUL AFGANISTAN SI CECENIA ,UNDE RUSNACII SI-AU LUATO IN BOT DE LA UNII IN CEARSAFURI SI SULA GOALA

    • CINEVA spune:

      Exista dovezi in capul teroristilor fascist-legionari care fac toata ziua provocari si porcarii la adresa cui nu le convine.
      Dar lasati ca vor plati si ei corespunzator.

  3. Radu spune:

    Presedintele sirian Bashar al-Assad este considerat raspunzator pentru folosirea armelor chimice in Siria intr-un raport oficial al ONU, pentru prima data de la inceperea razboiului civil.

    Reuters informeaza ca a consultat in exclusivitate un raport al anchetatorilor international ai Natiunilor Unite si ai Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), unde in premiera este prezentata o lista de persoane legate de mai multe atacuri cu bombe cu clor in Siria, in 2014-2015.

    Pe lista figureaza si presedintele al-Assad, si fratele mai mic al acestuia, Maher, ceea ce, potrivit unei surse Reuters, ar arata ca ordinele de a folosi arme chimice in conflictul civil au venit de la varf.

    Fratii al-Assad nu au comentat direct afirmatiile. Un oficial guvernamental de la Damasc a afirmat ca acuzatiile de atacuri cu arme chimice „nu au baza reala”.

    Ancheta comuna ONU/OIAC cunoscuta ca Mecanismul Comun de Investigatie (Joint Investigative Mechanism – JIM) a fost efectuata de trei experti independenti, cu sprijinul unei echipe tehnice si administrative, pe baza unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU.

    Si pana acum au mai existat rapoarte in care se arata ca atat Statul Islamic, cat si fortele guvernamentale au folosit arme chimice in Siria. Nu era insa mentionat numele lui Assad.

  4. Radu spune:

    Masacrul din Siria, de la Hula, unde observatorii ONU au numărat aproximativ 100 de morţi dintre care peste 32 de copii, nu a ramas fără reacție. Condamnările internaţionale s-au multiplicat sâmbătă. Parisul, Londra şi Berlinul au denunţat acest atac. Opoziţia a acuzat puterea că a comis acest masacru care s-ar fi soldat, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), cu 114 morţi, dintre care 32 de copii.
     Secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi emisarul Kofi Annan au condamnat „în termenii cei mai puternici moartea, confirmată de observatorii ONU, a zeci de bărbaţi, femei şi copii” la Hula, în centrul Siriei, a declarat Martin Nesirky, purtătorul de cuvânt al lui Ban.
     „Această crimă revoltătoare şi teribilă, în care forţa a fost folosită orbeşte şi în mod disproporţionat, este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a angajamentelor asumate de Guvernul sirian de a înceta recursul la armament greu în oraşe şi violenţa de orice fel”, au apreciat Ban şi Annan, adăugând că „autorii acestor crime trebuie să fie judecaţi”.
     La Damasc, generalul Robert Mood, şeful observatorilor, a condamnat, de asemenea, „tragedia brutală” şi a afirmat că observatorii au numărat peste 92 de morţi, dintre care 32 de copii cu vârste mai mici de zece ani, adăugând că echipele continuă numărătoarea la faţa locului.
     Opoziţia a atribuit acest masacru regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce agenţia oficială Sana a acuzat „grupările teroriste armate” că au „incendiat şi au aruncat în aer casele vineri seara (…) pentru a sugera că forţele armate siriene bombardează regiunea”.
     Potrivit OSDO, bombardamentele au început vineri la prânz la periferia oraşului Hula şi au continuat până sâmbătă dimineaţa.

  5. Radu spune:

    Organizatia de aparare a drepturilor omului Amnesty International a acuzat regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad de torturarea si uciderea unor detinuti si manifestanti pasnici, acte ce pot constitui crime impotriva umanitatii, transmite AFP.
    In raportul sau anual pentru 2011 publicat miercuri, Amnesty a detaliat modul in care trupele au trimis tancurile in cartierele rezidentiale, au ucis manifestanti pasnici si au arestat alte mii, torturati si retinuti in secret.
    „Tipul si extinderea incalcarilor practicate de stat pot constitui crime impotriva umanitatii”. Raportul citeaza mai multe exemple, mai ales cel al unui barbat neidentificat din Bamas (vest), arestat timp de trei zile, batut, dezbracat si obligat sa isi „linga propriul sange de pe podea”.
    La Homs (centru), continua raportul, „corpul lui Tarek Ziad Abd al-Qader, arestat la 29 aprilie (2011), a fost inapoiat familiei in iunie, purtand mai ales semne de arsuri provocate de electricitate” precum si „urme vizibile cauzate de lovituri de bici si cutit, iar o parte a parului sau fusese smuls”.

    Amnesty denunta de asemenea tentativa regimului de a zdrobi contestarea, citand cazul pianistului Malek Jandali instalat in Statele Unite si ai carui parinti „au fost batuti in casa lor din Homs” dupa ce fiul lor si-a manifestat opozitia fata de regim in Statele Unite.
    Aceasta represiune nu ocoleste copiii conform Amnesty care citeaza cazul lui Mohammed al-Moulaa Issa, in varsta de 14 ani, originar din Deir Ezzor (est) si impuscat mortal de fortele de securitate deoarece a refuzat sa participe la o manifestatie pro-regim.
    In timp ce Damascul a refuzat recent sa furnizeze un raport Comitetului imporiva torturii al ONU, Amnesty denunta printre altele atitudinea puterii care „nu a intreprins anchete independente cu privire la asasinatele ilegale, torturi si alte incalcari grave ale drepturilor omului”.
    Au urmat sute de mii de morti si zeci de rapoarte ONU si Amnesty. De cealalta parte a baricadei avem un troll rus care ne spune ca nu e adevarat.

  6. SaakasBilly spune:

    Inca de acum sase ani ,odata cu opozitia lui bashar la conducta de gaz pe care ricanii au vrut sa o traga prin teritoriul lor ,si cand brusc sa facut de o primavara maidaneasca si la ei ,care daca nu se opunea,ii ocolea cum a ocolit Iordania de pilda ,arabia saudita sau oricare stat care asculta de ricani ,deci de acum sase ani ,ricanii au facut provocarea cu „ARMA CHIMICA” !! Nu stiu ce logica are sa arunci cu arma chimica pe neste „DEMONSTRANTI PASNICI” ?? Probabil ca Bashar sa gandir ca tzara lui e infloritoare ,se dezvolta frumos ,si ca e boring ,si ca arunca cu chimicale pa’ popor de ….plictiseala !! Plictiseala care nu era ,atac chimic care nu era ,demonstratii de primavara si maidan care nu erau ,in situatia in care era din start de acord ca ricanii sa traga ce conducte vreau pe teritoriul siriei !! Ok !! A aparut aceasta provocare ,penca mincinosii guvernamentali ricani nu au imaginatie ,dupa ce au aparut cu sticlutza ca neste caraghiosi ,si era evident ca nu au de unde scoate bombele atomice a lui sadam ,au cotito pe arme chimice ,care nici macar pe alea nu le-au gasit ,insa au executat toata conducerea de stat irakiana ca asa au vrut Kurzii care au ajutat vartos la caderea Irakului ,poate de aia ii iubesc turcii asa de tare,pentru ca turcii asteapta la rand sa aiba aceiasi soarta cu Irakul ,Erdogan pare la fel de prost ca Sadam !! Deci acuza cu tema „ARMELOR CHIMICE” a fost reeshapata si folosita si in cazul Siriei !! Deci din primul moment in urma primei inscenari si manipulari au cerut permisiunea ONU de a bombarda masiv Siria ca si in cazul Libiei pentru ca ricanii vreau sa faca in Siria exact ce au facut in Libia unde toti mortii sunt fericiti,toti au case ,cu toate facilitatile ,inclusiv cei inecati cu miile in mediteraniana !! In biblie scrie : „IN VREMURILE DE PE URMA, MINCIUNA VA UCIDE MAI MULT DECAT ORICE ARMA ” !! Uitativa la reprezentanta ricanilor la ONU ,o fiintza tipica satanica ,cum minte scoafa ,cu cata dezinvoltura ,si e satisfacuta doar cand vede ca mor oameni !! Multi !! Doar atunci satanicii exulta de bucurie !! Doar atunci se simt satui !! Astia nu sunt semenii nostrii !! Nu sunt ai mei !! Sunt creiaturi din iad ,ucigashii speciei umane !! Minciuna e arma lui MAMONA SATAN ,in biblie zice ” CEL VECHI E TATAL MINCIUNI ,SI UCIGASH DE OAMENI ” prima lui putere e minciuna si deabia dupa aceea ….CRIMA !!

    • Catun spune:

      Papusa SacosaBilla, Iar betie de cuvinte? N-ai promis ca vii desteptat?

    • rsumy spune:

      @SuugiBilly
      Ești cu capu’.
      Diaree verbală.
      Mănânci mult kkt muscălesc…

    • yehudy spune:

      draga ivan, adu-ti aminte de dosarul panama al lui nputin 🙂
      draga ivan, adu-ti aminte de dovezile de coruptie ale lui medveev:)
      draga ivan, mareata si invincibila federatie rusa se va dezintegra din interior dupa modelul maretului si invincibilului urss 🙂
      draga ivan, iti aduci aminte ca o data a existat un maret si invincibil urss care s-a bhrabusit din interior ca o balega? 🙂

      • CINEVA spune:

        Si ma rog care sunt probele voastre?
        Ca asa a zis baba Vasile?
        Cretinilor,va dati singuri de gol.
        De fapt,asta e singura arma a teroristilor fascist-legionari,ca repetarea unei minciuni de 1000 000 de ori va deveni adevar.

        NU VETI REUSI.

  7. SaakasBilly spune:

    Ricanii nu au structuri in teritoriile stapanite de asa zisa „OPOZITIE” !! Nici nu cred ca cineva ar indrazni sa se plimbe linistit printre acesti criminali sadici care decapiteaza oameni ,scot inima dushmanilor , pe viu ,in spetza soldatilor guvernamentali sirieni si o mananca inca miscand ,depashind in cruzime pana si preceptele canibalismului !! Dar ei sustin ca au dovezi ?? De unde ?? Raspunsul e ca sunt imformatii clasificate ?? Nu mai vine nimeni cu sticlutza ?? Ea cica ar exista dar nu are voie sa o vada nimeni ?? Pentru asta au ucis oameni ?? Pentru asta au atacat o tzara suverana membra ONU ?? ONU care nu vrea sa ia in discutie LEGALITATEA AGRESIUNII ricanilor SCONCSOSI si MINCINOSI ?? Pai din momement ce toata lumea stie ca extermina populatii de milioane de oameni nevinovati pe baza de minciuni ,ce rost mai are sa le etaleze !! Sa devina caraghioshi ?? Niciodata asa zisele lor dovezi nu s-au dovedit adevarate !! NICIODATA !!

  8. SaakasBilly spune:

    Deci !! Din 12 centre de depozitare a armelor chimice detinute de armata Siriana ,10 dintre ele au fost golite sub supraveghere ONU si transportate in rusia !! Celelate doua erau in teritoriile controlate de asa zisii „REBELI” si au ramas neatinse de controale ,rebeli care sunt de fapt mercenari ai imperiului malefic rican !! In tot acesti sase ani de razboi acesti jihadisti descreerati ,mercenarii ricanilor, au folosit arme chimice exclusiv asupra populatiei civile, pe langa miile de atentate scarboase care vizau exclusiv populatia civila ,insa in occidentul criminal toti taceau ca porcu’ in papushoi !! Din start sa mintit porceste ,cum ca acolo ar fi un „razboi civil” cum ca toata structura statala ar lupta impotriva propriei sale populatii pashnice care doar demonstreaza etc !! Din start sa vrut sa se faca ce sa reusit in Libia,bombardamente masive si distrugerea structurii statale ,decapitarea conducerii tzarii !! Un haos generalizat ,unde toti se lupta cu toti ,si distrugerea pana la ruina a tot ce inseamna civilizatie ,pentru ca singurul lucru ce ii intereseaza ,PETROLUL, sa poata fi preluat la terminale fara probleme …MOKA !!

    • Radu spune:

      Hai sa punem un pariu. Trolul rus nu va putea aduce nicio dovada care sa sustina ceea ce spune. 🙂

      • bogdan spune:

        Pai la ei probele sunt doar colportarea minciunilor de la un godac la altul ! La ei este concurs de care minte mai mult ! Javrov spre exemplu poate lua de la distanta premiul de Mitomanul Secolului 21 ! Trollii sunt doar niste vietuitoare amarate spalate pe creier ce colcaie prin OLr…

    • rsumy spune:

      @SuugiBilly
      Ești cu capu’.
      Diaree verbală.
      Mănânci mult kkt muscălesc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top