La 1492, cand se faceau 7.000 ani de la crearea lumii (potrivit calendarului bizantin), arhiepiscopul Ghenadie de Novgorod era ofensat de ereticii-”iudaizatori” din cauza faptului că ei au împiedicat “sfârșitul lumii”, așteptat cu ardoare de toți ortodocșii. În acel an nu s-a semanat grau, iar oamenii se culcau seara in cosciuge în asteptarea „sfarsitului”. E drept ca sicriele au fost utile imediat în anul urmator, pentru ca in mod natural a venit foamea, asa cum sustine istoricul Daniil Koțiubinski.

„Iudaizatorii“ au împiedicat „sfârșitul lumii” tocmai din cauza insolentei cu care au negat acest deznodamant. De aceea arhiepiscopul Ghenadie a cerut ca tuturor ereticilor sa li se puna „caciuli diavolesti” și sa fie arsi, pentru ca în viitor ei sa nu mai impiedice creștinii credincioși sa părăseasca viata pământească și sa se inalte la cer.

De ce spun toate acestea? Pentru ca, astazi, dupa liturghie, patriarhul Rusiei a speriat omenirea ca din cauza pacatului promovat de cinematografie si teatru vine sfarsitul lumii si a facut apel la oameni sa se indrepte pe calea nepacatoasa ca sa evite acest final tragic.

Ciudata aceasta schimbare de dogma. Timp de secole apocalipsa a fost percepută de către creștini ca un fel de sfârșit al suferinței pământești si sosirea mileniului lui Hristos, urmat de paradisul suprem pentru toti cei drepti.

În comparatie cu arhiepiscopul Ghenadie, patriarhul Rusiei pare atât de infricoșat de sfârșitul lumii, ca te intrebi involuntar: chiar asa de mult ține el la bunurile pământești? Sau nu are speranta să vadă cerul? E posbil sa nu stie bine istoria bisericii sau dogma ortodoxă? Sunt doar niste ipoteze … „

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

10 Responses to De ce s-ar teme un patriarh de sfârșitul lumii?

  1. ANTIPUTIN spune:

    L’ati citit pe Taranu ? Va dati seama ca trolii rusnaci sunt perfect indraciti ? Exact ca stapanii lor, dela kremlin…

  2. ANTIPUTIN spune:

    Tov general KGB ist si tov patriarh satanizat, n’o s’o termini bine aici, dar dincolo, in gheena, ce te’asteapta, nu’ti spun… Spectacol grandios, nici Hollywood ul, nici Bollywoodul nu poate macar sa

  3. bogdan spune:

    Cititi si va minunati ce defecheaza oral Taranu Ion ! Sa mai spuna cineva ca nu-i infinita prostia in OLr !

  4. yehudy spune:

    draga ivan, ceea ce spui tu este faptul ca patriarhul rus este omulm lui putin, nu omul lui Dumnezeu 🙂
    si Hristos a spus: „dati cezarului ce este a cezarului (adica banii) si lui Dumnezeu ce este al lui Deumnezeu.
    adica, in rusia numai se dau cezarului banii cezarului 🙂

    • bogdan spune:

      Pai cine afirmase vreodata ca e omul lui Dumnezeu ? Popikul ala a fost omul kgb ului si acum este omul lui Putler ! Deci in 2 cuvinte este Omul Diavolului !

  5. bogdan spune:

    Poate nu mai cultiva dracului Satanistii din OLr nimik anul viitor si scapam pe cale naturala de ei…

    • Bucuresti ora exactă! spune:

      Ba dar tu ce esti ma,cu biserica ortodoxă nu esti,catolic poate nu,esti mare obraznic si tupeist,ce urmăresti pe aici.Promovezi poponarii?Esti drac?Piei de aici!

    • nada spune:

      Tu scapi de ei ma Porcane?
      Pai cine dracu te crezi tu ma Porcane incat sa hotarasti tu, ultimul prost, cine o sa scape si cine nu?
      Esti cumva CRIMINALUL sef ma Porcane? Sau poate ti-a luat Dracu mintile si nu mai ai cu ce gandi?
      Ma prostule, trezeste-te bah la realitate ca tu esti un amarat de parazit care parazitezi curul lui Soros, carei risti sa mori strivit de fiecare data cand stapanul tau se sterge la ciur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top