militari rusi SiriaPreşedintele Rusiei, Vladimir Putin a ordonat ministrului apărării rus Serghei Șoigu să înceapă de marți retragerea forțelor ruse din Siria, în condițiile în care obiectivele trasate au fost îndeplinite, informează agențiile de presă RIA Novosti, TASS și AFP.

„Consider că obiectivul trasat Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației Ruse a fost în linii mari îndeplinit și din acest motiv îi ordon ministrului apărării să înceapă de mâine retragerea celei mai mari părți a trupelor noastre din Republica Arabă Siriană”, a declarat Putin în timpul unei întrevederi pe care a avut-o cu miniștrii apărării și de externe ai Rusiei, Serghei Șoigu și Serghei Lavrov.

Totodată, potrivit președintelui rus, bazele militare ruse din Tartus și de pe aerodromul Hmeymim vor trebui să continue să activeze conform regimului stabilit. „Bazele noastre — cea maritimă din Tartus și cea aviatică de pe aerodromul Hmeymim — vor funcționa conform vechiului regim. Ele trebuie să fie apărate în mod ferm dinspre uscat, dinspre mare și din aer”, a spus Putin la întâlnirea cu Lavrov și Șoigu.

De asemenea, retrăgându-și forțele din Siria, Federația Rusă va continua să livreze arme și tehnică militară guvernului de la Damasc și să-i instruiască pe specialiștii militari sirieni, a anunțat pentru RIA Novosti președintele Comisiei pentru apărare și securitate a Consiliului Federației, Viktor Ozerov.

Serviciul de presă al Kremlinului a mai anunțat luni că o convorbire telefonică între Vladimir Putin și președintele sirian Bashar al-Assad a avut loc la inițiativa părții ruse. Cei doi lideri și-au exprimat opinia că încheierea unui armistițiu în Siria a contribuit la reducerea vărsărilor de sânge și la îmbunătățirea situației umanitare din această țară, precizează sursa citată.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

11 Responses to Decizie surprinzătoare a lui Putin. Grosul trupelor pleacă din Siria

  1. didi spune:

    Mda, retragerea din siria are legatura directa cu reluarea ostilitatilor din estul ucrainei si crearea de tensiuni in zona flancului estic al nato.

  2. adevarul sirian spune:

    rusii pleaca din Siria din mai multe motive:
    – scaderea economiei, reducerea cheltuielilor (inclusiv a celor militare) si incercarea de a stabiliza bugetul prin cresterea veniturilor din export (nu le-a iesit pasienta cu inghetarea productiei de petrol pe plan mondial; Iranul o va creste, ca si SUA de altfel)
    – n-au iesit nici pasientele cu santajul refugiatilor + anularea sanctiunilor la UE
    – MAI ALES, americanii au spus, de prin noiembrie trecut, ca au aprobat sa trimita rachete sol-aer rebelilor (cumparate si distribuite de Arabia Saudita).
    cu convoaiele umanitare (metoda inventata de rusi, larg utilizata in Ucraina), iaca au ajuns rachetele si in linia intai, unde tocmai a „picat” un MIG-21 sirian.
    rusii au banuit (sau au avut informatii) de i-au lasat pe sirieni sa zboare cu cel mai rabla tip de avion pe care il aveau (sa nu fie paguba prea mare).
    de aceea, aviatia rusa bombarda cu disperare, de atatea luni, tot ce misca pe drumuri, indiferent ce opozanti erau (jihadisti sau moderati), sa nu ajunga rachetele sol-aer pe front.
    acum, avioanele rusesti stau cam degeaba pe acolo, nu mai zboara, risc mare, nenica… iar fara aviatia rusa, si inaintarea trupelor lui Assad la sol va bate pasul pe loc…
    – a aparut oportunitatea (legata de momentul negocierilor) pt o retragere nesuspecta din Siria

  3. Catun spune:

    Chiar credeti ca Putin a terminat de ucis in Siria?

  4. yehudy spune:

    siria a fost ultimul bal al lui putin 🙂
    zcum serviciile secrete ruse ii vor lua capul si averea lui putin!

  5. Weiss spune:

    Nimic nu e intamplator, cat de curand se va vedea motivul retrageri din Siria, vor fi unele schimbari majore in Europa de Est, in mod special in tarile ortodoxe.

  6. yehudy spune:

    putin a devenit un personaj tragic: serviciile secrete ruse ii vor lua capul si averea 🙂

    • yehudy spune:

      retragerea din siria arata ca putin acum executa ordinele primite de la serviciile secrete ruse 🙂
      potin este terminat 🙂

  7. bogdan spune:

    Pai ce dreaku sa mai faca porcofonii acolo ?! Si asa nu mai au ce manca in rushinica…reduc cheltuielile militare si nu are rost sa mai tina trupele acolo…au vazut ca nu au pacalit si nu au putut santaja pe nimeni din lumea civilizata …ar fi bine ca in cel mai scurt timp sa se retraga de peste tot pe unde au intrat adica din Donbas si Crimeea si sa plateasca despagubiri asta in timp scurt daca vor sa mai aiba sanse sa se reabiliteze cat decat in fata lumii…oricum dupa ce au facut le vor trebui zeci de ani sa-si repare imaginea distrusa dupa prostiile astea toate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top