Trei puternice comisii din Camera Reprezentanţilor a SUA, aflate sub controlul democraţilor, au cerut luni Casei Albe să comunice detaliile întrevederilor şi schimburilor pe care preşedintele american Donald Trump le-a avut cu omologul său rus Vladimir Putin, informează AFP.

Donald Trump a suscitat o amplă polemică după summitul său cu Vladimir Putin, la 16 iulie 2018, când a părut că ia apărarea liderului rus, a cărui ţară este acuzată de amestec în campania prezidenţială din SUA din 2016. „Preşedintele Putin mi-a spus că nu a fost Rusia (cea care s-a amestecat în campanie)… Şi nu văd de ce ar fi ea”, a declarat la acea dată, între altele, preşedintele american în timpul unei conferinţe de presă, suscitând stupefacţia atât a parlamentarilor democraţi, cât şi a celor republicani, scrie agerpres.ro.

În ianuarie anul acesta, The Washington Post susţinea că nu există niciun raport detaliat asupra schimburilor pe care Donald Trump le-a avut cu Vladimir Putin în cinci locuri diferite în timpul ultimilor doi ani. Informaţii pe care Congresul are „datoria constituţională” să le verifice, au subliniat luni cele trei comisii.

Publicaţia a susţinut, de asemenea, că după o întrevedere cu Vladimir Putin în 2017, la Hamburg, Germania, preşedintele american a intrat în posesia notelor translatorului său, cerându-i să nu le dezvăluie altor membri ai Administraţiei sale conţinutul discuţiei.

Preşedinţii comisiilor parlamentare pentru Informaţii, pentru Afaceri Externe şi pentru Control al guvernului precizează că în mesajul lor adresat Casei Albe au făcut deja demersuri pentru a şti dacă Donald Trump ”a ascuns” sau „de facto a distrus” rapoartele asupra conversaţiilor cu preşedintele rus.

Relaţiile cu Rusia subminează preşedinţia lui Donald Trump de la începutul mandatului său. Ingerinţa Rusiei în procesul electoral şi problema unui eventual amestec în campania electorală a lui Trump fac de asemenea obiectul unei anchete judiciare desfăşurate de procurorul special Robert Mueller.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Democraţii americani cer detalii asupra întrevederilor şi schimburilor dintre Donald Trump şi Vladimir Putin

  1. ANTIPUTIN spune:

    Blondul i’a zis doar vorbe de iubire, de’aleasa pretuire, de pura admiratie cu multa gratie…
    Ca prefera sistemul rus, unde seful nu e ales ci pus
    Adica o mafie mai réa decat oricare alta si unde tradatorii sunt omorati cu dalta

    De’acest tar ucigas, e fan kelul Donald
    In iadul fara margini, o sa le fie cald…

  2. bogdan spune:

    Nasol moment pt Blond !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top