nariskinReferendumul din Olanda cu privire la problema asocierii cu Ucraina a dat apă la moară oficialilor rusi. Acestia sustin acum ca scrutinul demonsteaza lipsa democratiei in sânul Uniunii Europene.

Paradoxal, dar tocmai existenta și uzul unui instrument democratic le-a permis acestora sa nege caracterul democratic al UE.

„Cred că rezultatele referendumului din Olanda privind asocierea UE cu Ucraina sunt extrem de graitoare. Și iată de ce. Proiectul UE în sine este gandit ca un organizm în care deciziile-cheie sunt luate de un cerc restrâns de persoane. De fapt, de birocrația internațională. Acești oficiali pretind că vorbesc în numele oamenilor, cu toate că nu le pasa de opiniile oamenilor. La urma urmei, ea este capabilă să distruga toata aceasta structura pseudo-democratica”, – a declarat Serghei Narîșkin, presedintele Dumei de Stat, citat de „Interfax”.

Politicianul a mai spus că parlamentele naționale ale țărilor UE, de asemenea sunt lovite în drepturile lor suverane. Narîșkin și-a exprimat regretul că numai în Olanda legile au permis oamenilor să se exprime pe o tema importanta de politică externă.

„Rezultatele referendumului au arătat în mod clar ce cred cetățenii obișnuiți despre  integrarea europeană a Ucrainei”, – a spus el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to ”Democratul” Narîșkin despre referendumul din Olanda: ”A demonstrat că UE nu este o organizație democratică”

  1. sebastian spune:

    Alta zi , aceeasi boi. De aceea nu dau atentie imbecililor.

  2. Catun spune:

    Jirinovsky, Putin, Javrov, Medvedev, Rogozin, Nastruskin… de unde mai apar bai frate?

  3. bogdan spune:

    Ziua 2 -acelasi bou de la kremlin mugeste…oare de ce ar da cineva atentie imbecililor ?! Ei pot manca rahat doar pt prostimea rusa…ce bine ar fi daca nimeni din lumea civilizata nu ar mai pomeni nimic despre acesti imbecili…dar asa ceva e imposibil din pacate…astfel noi trebuie sa suportam stirile cu si despre imbecili…

Lasă un răspuns la Catun Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top