La conferinta de presă sustinuta pe 4 decembrie de adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, comentând rezoluția adoptată de Camera Reprezentanților a Congresului SUA care caracterizează autoritățile ruse drept un regim autoritar, Marie Harf a menționat că relațiile de astăzi, existente între Washington și Moscova, sunt „rezultatul direct al acțiunilor Rusiei şi al intervenției acestei tari în treburile Ucrainei – prin introducerea de tancuri, arme și oameni„, potrivit Voice of America.
Toate acțiunile de mai sus sunt o violare directa a dreptului internațional, a subliniat Harf.
„Prin urmare, relația pe care o avem astăzi – este rezultatul alegerii Rusiei de a merge pe acest drum„, – a spus Harf, adăugând că în cazul în care Moscova ar fi ales o altă cale și „relațiile actuale ar fi fost altfel„.
Întrebata despre extinderea emisiunilor radio si tv în limba ucraineană și rusă, ca parte a unui efort de lupta cu propaganda rusa, Harf a declarat că Departamentul de Stat nu consideră această metoda drept luptă pentru influență.
„Aceasta nu este o luptă pentru influență. Aceasta este o luptă pentru oamenii din Ucraina și din întreaga regiune, cauzata de necesitatea de a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă pe teren. Observam proliferarea la o scară incredibila a propagandei ruse: de cele mai multe ori minciuni crase, dar, de asemenea si denaturarea sau exagerarea celor intamplate„, – a concluzionat Marie Harf.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mesajul asta trebuie repetat de fiecare data cand putin sau fradkov sau lavrov sau rogozin ies in presa sa spuna ca rusia e pizmuita de occident si marginalizata de imperialisti: ba, baieti, sunteti sanctionati pentru ca dictatorul rus vladimir putin a atacat o tara vecina independenta deoarece nu era de acord cu politica ei externa. acum aveti de suferit pentru ca dictatorul vladimir putin a mobilizat armata ca sa atace ucraina. si nu o sa va mearga bine pana nu il dati jos si nu il judecati pentru crime impotriva umanitatii si anexarea unei provincii a unei tari vecine. cam asta e ideea.