prizonieriDeputații polonezi vor prezenta în luna aprilie, la Curtea Penală Internațională de la Haga, un raport privind crimele de război ale Rusiei în Donbas, a declarat deputatul polonez Małgorzata Gosevska într-un interviu cu „Radio Polonia.”

„Raportul este doar o parte a probelor, dar vom prezenta marturiile complete ale anumitor persoane – victimele acestor crime. Vom prezenta, de asemenea, dosare privind criminalii de război”, – a spus ea, exprimându-și speranța că instanța îi va pedepsi.

Deputatul a menționat că raportul are mai multe obiective: să audieze victimele, să prezinte autorii crimelor și să dovedească  participarea Rusiei la aceste crime.

Potrivit lui Gosevska, raportul ar putea fi prezentat pe 5 aprilie.

„Raportul va fi lansat şi în alte țări europene, sper că în viitorul apropiat vom fi în măsură să prezentam materialele noastre și în Rada Supremă Ucraina”, – a spus deputatul.

Deputatul polonez Małgorzata Gosevska a publicat un raport asemanator al „crimelor de război ruse în estul Ucrainei, în 2014” pe data de 18 decembrie.

La baza Documentului a fost mai mult de 60 de interviuri cu fostii prizonieri ținuți captivi de rebelii separatisti.

În raport se mentioneaza fapte de privare de libertate, tortura fizică și psihică, jafuri și omoruri. O parte din material este izbitoare datorita brutalitatii evenimentelor descrise. Documentul are 153 de pagini.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Deputații polonezi vor prezenta la Haga un raport privind crimele Rusiei în Donbas

  1. abas spune:

    „Nu navaleste peste noi ci peste americanii de la noi. E cam acelasi lucru,dar suna altfel”
    „Razboaie napoleonice sau napoleoniene ? Ai de vândut armele tale nene sau ești doar un intermediar? Strategul lui pește împuțit”
    „Nene Friedman, nu esti tu acel membru marcant al grupului Bildberg?…pai intetesul vostru este sa provocati asemenea conflicte pt ca deveniti si mai bogati si mai mor cate va sute de mii de persoane-unul din scopurile voastre”

    Citeva opinii de romani si sunt multi ca ei. Asta este bine.
    Despre polonezi… vind orice poate-poate britanicii schimba macazul.

  2. Gogu spune:

    Bai sandilou, adica nada sou, va supara adevaru’, cand arata lumea gradul vostru de civilizatie si cultura. Pai voi de cand existati pe pamantul asta, nu ati stiut sa faceti altceva, decat sa beti sa fiti ca porcii, sa cotropiti, sa furati, si sa deznationalizati popoare. Asta faceti si acum. Si aveti pretentia sa vina lumea imprejurul vostru. Voi sunteti mai rai decat ciuma. Crezi ca polonezii au uitat Kathynul, ca noi romanii am uitat Fantana-Alba? Niciodata nu vom uita si de asta nu ii vom inghiti pe rusi, ca prieteni. Ei numai in minciuna si scarnavii stiu sa traiasca.

  3. Catun spune:

    Polonia este o tara care a trecut pe unde trece Ucraina in aceste momente. Am putea spune ca ei, balticii, si noi romanii, cunoastem cel mai bine naravurile rusilor. In comparatie cu noi, Polonia are mai mult curaj si pentru ca a indurat umilinte mai mari si actuale din cauza rusilor. Sa iti moara presedintele in apropiere de Katyn si sa nu poti afla daca a fost accident aviatic sau asasinat. Cand rusii ascund adevarul inseamna ca sunt vinovati.

  4. unul spune:

    Foarte bine , la inchisoare de maxima siguranta cu toti criminalii separatisti impreuna cu seful lor putinel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top