Duma de Stat a Rusiei a adoptat în a treia și ultima lectură proiectul de lege care simplifică procedura obținerii de către ucraineni a cetățeniei ruse, scrie presa din Rusia.

„Duma de Stat a adoptat în a treia lectură proiectul de lege privind simplificarea obținerii unui act de identitate rusesc pentru cetățenii Ucrainei. În sprijinul inițiativei au votat 409 deputați“, – se arata in comunicatul Dumei.

Astfel, conform noilor prevederi legale, cetățenii din Ucraina au nevoie doar de o declarație autentificată notarial în Federația Rusa despre renunțarea la cetățenia ucraineană. Aceeași declarație va fi trimisă în Ucraina, dar autoritatile de stat din Rusia nu vor mai solicita acte din partea ucraineană care să confirme în fiecare caz renunțarea la cetățenie.

Președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a recunoscut că modificarea încalcă conceptul original al proiectului de lege, dar a cerut „înțelegere“ din partea deputaților. De asemenea, legea prevede că cetățenia rusă va fi acordata dupa ce candidatul va depune un jurământ solemn.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Deputații ruși au simplificat procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru ucraineni

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Ce sa faca ucrainenii cu cetatenia rusa? Nici macar transnistrenii n-au mai multe avantaje.

    • rsumy spune:

      @yehudy

      Foarte bun articolul din adevarul.ro!
      Citiți și comentariile trolilor rusnaci… au sărit ca lăcustele!!!

      PS. Nu e o rază laser vizibilă, ca în filme.
      E un flux (cred că în impulsuri) în spectrul electromagnetic invizibil (ochiului uman).
      🙂

  2. bogdan spune:

    Marius Ventilu ti-am spus ca exista pastile pt diaree ! Chiar si orala !

  3. bogdan spune:

    Sunt culmea dementei godacii OLr ! Intai incearca sa le fure teritoriile si-i demonizeaza pe Ucraineni ca-s fascisti prin toata mass media din Porcieiar apoi le acorda cetatenie la toti „fascistii” doar pe baza renuntarii in scris la cetatenia Ucraineana…tipic pt o tara de dementi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top