porosenko 2Săptămâna trecută, președintele ucrainean Petro Poroșenko a promovat în Parlamentul de la Kiev trei legi istorice” – scrie revista germană Der Spiegel.

Prima oferă statut special rebelilor pro-rusi din partea de est a Ucrainei: acum ei pot avea propria armată, pot numi judecători, procurorii și să organizeze alegeri.

A doula lege anunță lustrația politică în Ucraina: toti funcționarii, judecătorii și ofițerii patati nu vor mai putea deține funcții publice.

În plus, parlamentul ucrainean a ratificat Acordul de asociere între Ucraina și UE simultan cu Parlamentul European.

După cinci luni de lupte, în care au fost ucisi mai mult de trei mii de oameni, dintr-o dată toate partile au obtinut ce au vrut: integrare UE pentru ucrainenii orientati spre Europa, activiștii Maidanului răzbunare împotriva vechiului regim (lustratia), și separatiștii independență si prezenta în regiune a Rusiei. Și atunci se pune întrebarea: Este acesta compromisul mult-așteptat şi primul pas spre pace?”

În orice caz, Europa de Vest vrea cu adevarat sa creada ca este. Cel putin la Strasbourg chiar se vorbeste despre „Sarbatoarea Europei. Între timp, Uniunea Europeană şi-a înmuiat pozitia in problema acordului de asociere cu Ucraina pentru a veni in intampinarea lui Putin. Iar acest lucru a fost făcut în ciuda faptului la Bruxelles s-a anuntat toate cele 2.370 de propuneri de modificare a acordului propuse de Rusia sunt nefondate.

putin agresorLa Moscova, însa, acest compromis nu este deloc onorat: ministrul de externe a declarat în prezența președintelui rus că Rusia nu poate avea încredere în Europa de Vest. Putin va continua să crească presiunea asupra Occidentului, pentru că el știe el (Occidentul n.r.), nu are o poziție unică.

În ceea ce privește legea cu privire la statutul special al teritoriilor controlate de separatiști, pe de o parte este o capitulare în fata Rusiei. Mulți ucraineni îl văd ca pe o trădare. In lege nu este stabilit teritoriul pe care se infiinteaza regiunea speciala și exista multe alte lacune: de exemplu, așa cum sustine Kievul, regimul special nu va avea efect până până când Rusia isi retrage ultimul soldat din Ucraina. Dar cine va fi în măsură să controleze acest lucru?

In ceea ce priveste separatiștii, nici acestia nu sunt foarte incântati si continua să lupte pentru independență. Rusia continuă sa transmita reportaje isterice din estul Ucrainei şi, in pofida armistitiului, teroriștii continua lupta cu forțele ucrainene pentru controlul aeroportului din Donețk. De ce? Ca sa fie capabila Rusia sa-si decoleze avioanele militare?

Pana la urma a avut dreptate ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, argumentând că Occidentul s-a aratat foarte slab atunc cand a acceptat ca o mica forta ruseasca sa anexeze Crimeea, o peninsula de importanță strategică și a lasat apoi Rusia sa transforme Ucraina de Est intr-un protectorat al sau.

Astfel, pasii de pacificare negociati de Poroșenko si Occidentul cu Rusia nu fac altceva decat sa inghete conflictul: statutul special din partea de est a Ucrainei nu va pune capăt problemelor. Vom obține o regiune exploziva care se va extinde ca un cancer,” conchide Der Spiegel.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top