Uciderea jurnaliștilor ruși în Republica Centrafricană a fost planificată din timp, susțin detectivii privați, angajați de fostul magnat rus Mihail Hodorkovski. La două săptămâni de la uciderea celor trei jurnaliști ruși care efectuau o investigație în țara afircană, detectivii privați resping versiunea oficială privind moartea ziaristilor, scrie Independent.

„Atât guvernul republicii africane ravasite de razboi, cât și Ministerul rus de Externe au susținut că cei trei barbați au fost uciși într-un jaf armat. Dar primele rezultate ale anchetei detectivilor privați angajați de criticul lui Putin, fostul magnat petrolier Mihail Hodorkovski, arată că această versiune nu pare verosimilă. Ele indică asupra implicarii forțelor guvernamentale locale și, eventual, a organizației private militare rusești, ale cărei activități erau investigate de jurnaliști”, scrie publicatia.

Jurnalistul Roman Popkov, care a anunțat primele rezultate ale anchetei, a declarat pentru Independent: „Sursele noastre au aflat că asasinii au înfiintat o tabără temporară în locul în care a fost organizata ambuscada. Indifrent cine i-a ucis pe jurnaliști, a plecat lăsând în mașina obiecte de valoare, inclusiv trei canistre de benzină, echipament tehnic și haine. Apoi au ridicat tabăra si au plecat. Nimici din toate acestea nu indica jaf”.

„De asemenea, potrivit lui Popkov, sursele locale au aflat despre o mașină cu trei bărbați albi înarmați, probabil mercenari, și doi localnici. Mașina a trecut de punctul de control din apropierea locului ambuscadei la scurt timp după ce a trecut mașina jurnaliștilor. O oră mai târziu, prima masina a revenit, deplasând-se în drectia opusă”, scrie Independent.

Raportul care respinge versiunea jafului, a prezentat alte două versiuni de lucru. „Prima: jurnaliștii au fost ucisi de militanți asociati cu “Seleka” – grupare jihadista care controlează mari părți din teritoriul țării. A doua: au fost implicate forțele guvernamentale”.

”Potrivit detectivilor, nici una dintre versiuni nu exclude implicarea forței de mercenari din Rusia, care ar fi stabilit relații strânse cu ambele grupari”, sustine articolul.

Potrivit lui Popkov, echipa de detectivi este mirata de faptul că autoritățile rus prefera varianta jafului armat. „Ea pur și simplu nu corespunde faptelor. Este puțin ciudat să insisti asupra acestei versiuni  atât de slabe”, a spus Popkov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Detectivi privați: Uciderea jurnaliștilor ruși în Africa a fost planificată

  1. bogdan spune:

    Se impusca porcii intre ei ! Asta e ok ! Cu cat scade turma de godaci cu atat mai bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top