Autoritățile ruse au întocmit un nou dosar penal împotriva fondatorului fondului Hermitage Capital, William Browder, potrivit unui anunț al Procuraturii Generale a Rusiei.

Dosarul penal a fost deschis în temeiul articolului privind ”înființarea de organizații criminale”, a declarat Nikolai Atmonev, consilier al procurorului general al Rusiei. Potrivit acestuia, unele companii din Cipru, Letonia, Elveția au acționat în interesul lui Browder și l-au ajutat să „spale” bani.

Totodata, omul de afaceri britanic este suspectat de otrăvirea avocatului ”Hermitage Capital”, Serghei Magnitsky, cu un „agent chimic diversionist pe baza de compus de aluminiu”. Reprezentantul procuraturii a spus că și alte persoane au fost otrăvite – „complici ai crimelor lui Browder” – fără să precizeze despre cine este vorba.

Reprezentantul Procuraturii Generale și-a susținut versiunea otrăvirii lui Magnitsky citand din jurnalistul propagandist Oleg Lurie, care critic opozitia rusa și a făcut de- alungul timpului diverse ”dezvaluri” neconfirmate despre membrii acesteia.

Reprezentantul Procuraturii Generale a adăugat că, în viitorul apropiat, Browder va fi pus pe lista internațională de urmariti, iar activele sale vor fi ”arestate”.

William Browder însuși a explicat deschiderea unui nou dosar penal împotriva sa în Rusia sounanca au legatura cu alegerile viitoare ale noului șef al Interpolului, precum și cu activitățile sale publice, rezultatul cărora a fost legea ”Magnitsky Act” adoptată în SUA.

William Browder, care a făcut afaceri în Rusia de la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, a acuzat autoritățile ruse ca au încearcat să-i preia fortat activele.
În Rusia, Browder a fost acuzat de evaziune fiscală și alte infracțiuni financiare și a fost condamnat de două ori în absență la un total de nouă ani de închisoare.

Browder a fost deja dat in urmarire internationala de catre Rusia, el fiind reținut de mai multe ori în diferite țări ale lumii, dar de fiecare dată a fost eliberat în scurt timp.

Avocatul Serghei Magnitsky, care a colaborat cu fondul lui Browder – Hermitage Capital – a fost arestat în 2008. Magnitsky a susținut că a descoperit o schemă prin care oficiali rusi furau sume imense din bugetul statului rus. Pe 16 noiembrie 2009, Magnitsky a murit în arestul politiei din Moscova. Potrivit versiunii oficiale – din cauza ”evolutiilor fatale ale bolilor sale cronice”. Versiunea otrăvirii lui Magnitsky nu a fost exprimată anterior de oficialii ruși.

”Magnitsky Act” a fost adoptat în SUA în 2012, după ce autoritatile ruse au refuzat sa aduca in fata instantei pe presupușii făptuitori ai asasinarii avocatului în arestul politiei. Aceasta lege prevede introducerea de sancțiuni împotriva celor direct responsabili de moartea lui Magnitsky și a altor persoane acuzate de încălcări ale drepturilor omului în Rusia.
William Browder este unul dintre cei mai cunoscuți critici din Occident ai lui Vladimir Putin și a omaneilor din anturajul său.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Din acuzat în acuzator: Rusia declară că Magnitsky a fost otrăvit de Browder și promite că până la urmă îl arestează

  1. Marian spune:

    Cine se joacă cu „americanii”(ei sunt englezii,le-au furat pamantul si numele altor popoare) cu rusii si cu banii asa pățesc!

  2. bogdan spune:

    Dementa din benzinarie continua…dar nu mai mira pe nimeni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top