Într-un interviu cu publicația austriacă Wiener Zeitung, adjunctul secretarului de stat la Biroul de Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Christopher Robinson, vorbește despre retragerea SUA din Tratatul INF și despre pericolul reprezentat de Rusia.

„Noi, ca si inainte, speram ca Moscova sa-si reconsidere opiniile, dar Rusia continua sa incalce tratatul si sa creeze întregi batalioane de rachete. În orice caz, cu tratat sau fara , ar trebui sa fie clar un lucru: avem de-a face cu o amenintare reala venita din partea Rusia. Iar această amenințare este îndreptată nu numai împotriva SUA, ci este îndreptată în primul rând împotriva Europei. Am vrut să salvăm tratatul până în ultimul moment, dar am decis că cea mai bună opțiune, atât pentru securitatea Statelor Unite, cât și pentru securitatea Europei – este sa ne retragem din acord”, – a spus diplomatul.

„Cred că, pentru Vladimir Putin, este important doar să arate că Rusia este o mare putere care stă în calea Occidentului”, mai spune Robinson. „El este împotriva sistemului nostru, împotriva valorilor noastre, împotriva arhitecturii europene a sistemelor colective de cooperare. Mă întreb de ce Kremlinul investește toți acești bani în dezvoltarea de noi sisteme de luptă și de arme? Putin nu vede că populația rusă dorește de fapt să se crească pensiile, o îmbunătățire a condițiilor și a calității vieții, a securității sociale? În Rusia mulți sunt nemulțumiți de situație socială și economică. Deci, eu nu cred că populația rusă este interesată de arme. Eu cred că oamenii ar fi mult mai interesați în îmbunătățirea relațiilor cu SUA și Europa”.

„Lista eșecurilor lui Putin este foarte lungă: tentativa nereușită de puci in Muntenegru, o încercare deșarta de a submina negocierilor dintre Macedonia de Nord și Grecia. În orice altă țară, o serie similară de eșecuri în politica externă ar fi dus la probleme politice interne”.

„Ucraina a devenit cel mai mare eșec al lui Putin”, a adăugat Robinson. „Dacă intenționa să împiedice Ucraina să intre în orbita occidentală, atunci cu agresiunea sa împotriva Kievului, Moscova a obținut opusul – Kievul inainteaza în mod clar spre Vest, Ucraina a decis să intre în Europa, împotriva Rusiei. Cel mai bun mod de a împiedica obiectivele Rusiei în Ucraina este sa ajutam Ucraina să atinga succese economice și politice”.

Vorbind despre contactele Kremlinului cu sediul central de campanie al actulaului președinte american Donald Trump și sprijinul Moscovei acordat partidelor populiste de dreapta din Europa, Robinson a spus: „Influența politică face parte dintr-un război hibrid. În Statele Unite o numim pur și simplu „influență dăunătoare”. Ea ia forma unor campanii de propagandă, ameste politic, campanii cibernetice”.

Răspunzând la întrebarea publicației referitoare la poziția SUA privind proiectul de gazoduct Nord Stream-2, diplomatul a menționat: „Creșterea dependenței Europei de resursele rusești de energie nu este o idee bună, Rusia nu este un partener de încredere. În plus, se incetineste mersul Europei în direcția energiilor alternative. Pe scurt, Nord Stream-2 nu este în interesul Europei”.

„Am intrat în epoca reluarii rivalității marilor puteri, Rusia și China se opun Occidentului, ambele puteri se opun sistemului nostru de valori, principiilor noastre și ordinii mondiale, care a fost înființată după sfârșitul celui de-al Doilea război mondial. Dar Rusia, este o tara in decadere care, totusi, răspunde din ce în ce mai agresiv la acest declin al sau. Trebuie să rezistăm acestei agresiuni impreuna, ca o comunitate transatlantică „, a încheiat Robinson.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Diplomat SUA despre ”genialul” Putin și lunga listă a eșecurilor acestuia

  1. Ion spune:

    Ce bine mergea Rusia spre prosperitate inainte de a aparea putin .

  2. Moarte neo-hitleristilor spune:

    Hahaha ce prostie!
    Adica faptul ca Rusia s-a ridicat din noroiul american in care a infundat-o betivul Eltin si a ajuns astazi sa fie o tara PUTERNICA si RESPECTATA pe toata planeta este un esec al lui Putin !
    Iar SUA a decazut intr-atat incat este considerata un diavol nenorocit si scuipat de toata planeta care este pe cale sa-si deie sfartsitul …asta il vedeti voi ca o mare progres si ca o mare victorie?
    Hahahhaa se rad si curcile de voi cand aud ce prostii debitati!
    Ba voi nu vedeti ca statul numit SUA care a ajuns sa fie condus de o Mafie Criminala nu mai are curajul sa atace nici Coreea de Nord, nici Venezuela si fac pariu ca nu vor ataca nici Iranul, ptr ca este o tara cu o armata de tineri inteligenti carora le lipseste motivatia ca sa-i faca sa moara ca prostii ptr interesele criminale ale porcilor care conduc SUA din umbra, si iata fca porcii care conduc SUA din umbra prefera sa si plateasca slugile corupte (ca arabii si Israelul ) cda acestia sa lupte in locul lor!

    • Clau spune:

      godace, cand stati in patru labe cu noroiul pana la bornau nu inseamna ca sunteti puternici….iar privirile care vi se arunca nu sunt de respect ci de sila, cam cum te uiti la un ciumat raios…

    • profesoru spune:

      Prostitutka,economia voastra a inceput sa-si revina din 1998,deci inainte sa vina putleristu,pretul petrolului trecand de la 18$ inainte de 9/11 la 150$ pe baril in 2008,asta e adevarata sursa a cresterii voastre economice,preturi ridicate la petrol,gaze,fier,nichel,grau….atunci si exporturile voastre cresc si kaghebistii au bani de dat pe minciuni,ura,propaganda mincinoasa,arme,sticle de vodca,etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top