putin-merkelCancelarul german Angela Merkel a discutat sâmbătă, prin telefon, cu președinții ucrainean Petro Poroșenko și rus Vladimir Putin asupra situației din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Aceste două discuții au intervenit cu două zile înaintea unei întâlniri luni la Berlin a miniștrilor afacerilor externe rus, ucrainean, german și francez, notează AFP.

Situația din Ucraina și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk au fost în centrul acestor discuții, a declarat într-un comunicat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului.

„Cancelarul s-a arătat preocupat de tensiunile continue și situația umanitară din estul Ucrainei”, potrivit lui Seibert.

În discuția cu Poroșenko, cancelarul a subliniat angajamentul său față de principiul unei reuniuni viitoare a șefilor de stat sau de guvern în cadrul formatului numit „din Normandia” (Rusia, Ucraina, Franța și Germania), insistând în același timp asupra necesității obținerii unor „progrese concrete”.

Președintele Poroșenko a anunțat la sfârșitul lunii decembrie desfășurarea unui summit în format „din Normandia” la 15 ianuarie la Astana, capitala Kazahstanului. Dna Merkel a subliniat joi că data acestei întâlniri trebuie încă confirmată „după discuțiile prevăzute în zilele următoare”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Discuţii între Merkel, Putin şi Poroşenko. Luni se reunesc miniştrii de externe

  1. Zorg spune:

    Așa și?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top